Un autocar în care se aflau 12 persoane, adulți și copii, care mergeau spre litoralul Mării Negre, a fost implicat într-un accident în municipiul Fălticeni, răsturnându-se la ieșirea dintr-o curbă strânsă.
Accidentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 8.15, la intrarea în Fălticeni dinspre Baia, în curba din apropiere de OMV.
Autocarul, care venea spre Fălticeni, a intrat în balans, a pătruns pe sens opus și s-a răsturnat lângă gardul unei locuințe.
La fața locului au ajuns echipaje de pompieri care au ajutat pasagerii să iasă din autocar. Șase persoane au fost transportate la spital, la o primă investigare medicală toți având leuziuni ușoare.
Autocarul circula pe ruta Gura Humorului – Constanța.
Conform șoferului, la intrarea în curbă roțile din față s-au blocat și nu a mai putut controla mașina.