Incendiu

Un autobuz TPL a luat foc la plecarea în cursă, din stația de la Gara Burdujeni



Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit

Un autobuz al societății de transport public local din municipiul Suceava, care efectua curse pe linia 2, a luat foc în timp ce se afla în stația de la Gara Burdujeni, cu puțin timp înainte de plecarea în cursă. Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.30, în timp ce în autobuz se aflau câțiva călători, care au coborât imediat.
Autobuzul Irisbus era pornit, iar incendiul a izbucnit în partea din spate, unde se află compartimentul motor. Până când pompierii de la Detașamentul Suceava au ajuns la fața locului șoferul a reușit să stopeze incendiul, cu ajutorul extinctoarelor din dotare. De asemenea, el a mai fost ajutat și de câțiva colegi, care au sărit cu gălețile cu apă.
Echipajul de pompieri a intervenit doar pentru lichidarea definitivă a focului și înlăturarea oricărui pericol.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.




Recomandări