Un australian a descoperit un vaccin împotriva cancerului de piele



Un cercetător australian, care realizase deja un vaccin împotriva cancerului de col uterin, lucrează în prezent la obținerea unui vaccin împotriva cancerului de piele care ar putea fi testat pe oameni începând de anul viitor, potrivit presei australiene de duminică, informează AFP.
Profesorul Ian Frazer a declarat că testele vaccinului contra cancerului de piele efectuate pe șoareci au avut rezultate concludente și că vaccinul va putea fi testat pe oameni începând din 2009, potrivit presei australiene citate de jurnalul britanic Sunday Telegraph.
„Dacă rezultatele finale vor fi încurajatoare, atunci vom avansa foarte mult și foarte repede în acest domeniu”, a declarat Frazer. El va prezenta luni rezultatele studiului pe care l-a coordonat în cadrul Congresului australian pentru sănătate și cercetări medicale și consideră că un vaccin eficient împotriva cancerului de piele va fi disponibil în următorii 10 ani.
El va putea fi administrat copiilor cu vârste de 10 – 12 ani, pentru a evita dezvoltarea acestei grave maladii care face 1.600 de victime pe an în Australia. Noul vaccin va anihila virusul Papiloma uman (VPH) și manifestările sale cutanate.
Cercetător la Universitatea Queensland, Frazer a pus la punct și vaccinul Gardasil împotriva cancerului de col uterin.
În opinia lui David Currow, directorul Cancer Australia, o organizație care susține cercetările medicale din acest domeniu, un astfel de vaccin nu va putea totuși să trateze toate formele de cancer de piele.
„Așa cum am putut să observăm și în cazul cancerului de col uterin, chiar dacă este eficient în 70% din cazuri, vaccinul nu a putut să protejeze ceilalți 30% dintre pacienți”, a explicat Currow, care a reamintit că măsurile preventive rămân cea mai eficientă metodă pentru a evita apariția cancerului de piele.
„Cea mai bună cale pentru a reduce riscul de apariție a cancerului de piele este reducerea timpului de expunere la soare”, a precizat Currow. În ultimii ani, aproape 400.000 de cazuri de cancer de piele au fost diagnosticate anual în Australia.