Primele victime SAJ

Un asistent medical și un ambulanțier din Serviciul de Ambulanță Suceava au coronavirus

Serviciul de Ambulanță Suceava
Serviciul de Ambulanță Suceava

Un asistent medical și un ambulanțier din Serviciul de Ambulanță Suceava au fost testați pozitiv cu COVID-19, acestea fiind primele victime din rândul personalului de intervenție din serviciile de ambulanță. Anunțul a fost făcut de Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România, care menționează că echipaje medicale de urgență de la Suceava, dar și din alte județe, au fost trimise în izolare la domiciliu și monitorizate.
„Noi, cei din linia întâi, facem apel la pacienții și aparținătorii acestora care solicită ambulanța să fie sinceri la întrebările puse de dispecerat, să nu exagereze simptomele, dar nici să nu ascundă simptomele stării, pentru ca personalul care intervine să se poată proteja”, transmite sindicatul.
Reprezentanții Federației mai menționează că personalul din Serviciile Publice de Ambulanță au intrat în această luptă încă din primele zile ale apariției de suspecți infectați.
În toată această perioadă, personalul operativ de intervenție s-a concentrat pentru asigurarea intervențiilor de urgență de zi cu zi, dar și a cazurilor pacienților suspectați, ulterior chiar confirmați cu COVID-19.

Recomandări

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice