Articolul referitor la reducerea cu jumătate a pedepsei în cazul unui acuzat, dacă acoperă integral prejudiciul, prevăzut de Legea „Micii reformei”, a fost declarat neconstituțional, Curtea Constituțională amendând pentru prima dată actul normativ.
Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (Mica reformă a Justiției) a introdus în Codul penal, după articolul 74, un nou articol – articolul 74, indice 1 – cu următorul cuprins: „În cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în forma calificată și neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate”.
Această prevedere a fost declarată neconstituțională, în 3 mai, de către Curtea Constituțională, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Articolul 74, indice 1, mai prevede, la alineatul 2, că dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Alineatul 3 arată că dispozițiile prevăzute la alineatele 1 și 2 nu se aplică dacă faptuitorul a mai săvârșit o infracțiune de același gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de cinci ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alineatele 1 și 2.
Curtea Constituțională a fost sesizată de către Vasile Ioan Savu, fost lider al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului și al Confederației Sindicatelor
Miniere din România.
Decizia Curții Constituționale urmează să fie motivată și publicată în Monitorul Oficial, ea devenind general obligatorie.