Antihistaminicul Dimebon, un medicament folosit pe vremuri în Rusia împotriva alergiilor, s-a dovedit a fi eficace în tratarea cazurilor ușoare sau moderate de Alzheimer, întrucât crește capacitățile cognitive, potrivit unui studiu publicat în revista britanică Lancet, informează AFP.
Dimebon nu a mai fost folosit în Rusia de peste 20 de ani, din cauza apariției unor medicamente mai bune împotriva alergiilor.
Potrivit unui studiu realizat în urmă cu câțiva ani de cercetătorii Academiei ruse de știință, medicamentul protejează celulele nervoase.
În perioada 2005 – 2006, o echipă de specialiști, condusă de Rachelle Doody, de la Colegiul de medicină Baylor din Houston (Statele Unite), a testat medicamentul pe un grup de 155 de pacienți cu Alzheimer, în 11 locuri din Rusia. Jumătate dintre aceștia au luat Dimebon de trei ori pe zi, iar ceilalți un placebo. Cele două grupuri au fost supuse unor teste timp de șase luni, iar apoi au fost monitorizate timp de un an.
La pacienții cărora le-a fost administrat Dimebon s-a observat o ameliorare a capacităților cognitive și a memoriei, spre deosebire de ceilalți, la care specialiștii au descoperit o scădere a acestor abilități.
De altfel, efectul medicamentului a crescut pe parcursul lunilor de studiu, iar specialiștii spun că până acum nu s-a mai înregistrat o astfel de situație în cazul altor tratamente administrate pacienților cu maladia Alzheimer.
La nivel mondial, 25 de milioane de persoane suferă de această boală incurabilă.
Alzheimer este o boală progresivă, degenerativă, care atacă celulele nervoase ale creierului, având ca rezultat pierderea memoriei și schimbări în modul de gândire și în comportament. Nu se cunosc cauzele acestei boli, care este caracterizată de acumulări anormale de plăci și proteine în celulele nervoase.
Dimebonul nu poate fi considerat un remediu, pentru că medicamentul nu face altceva decât să atace simptomele și nu cauzele, sunt de părere cercetătorii, care admit că sunt necesare mai multe studii pentru a confirma rezultatele obținute.