Luat la bătaie în timp ce ridica gunoiul la casele din Burdujeni Sat. Asta i s-a întâmplat ieri dimineață unui angajat al firmei de salubrizare Rosal, care a ajuns la spital, plin de sânge, după ce a fost bătut de membrii unei familii, pentru că a refuzat să le ridice atunci sacii cu moloz scoși la poartă.
“E absolut revoltător ce s-a întâmplat. Băiatul acesta a luat bătaie pentru că și-a făcut treaba. Le-a ridicat gunoiul menajer și le-a spus că sacii cu moloz și resturile de rigips nu pot fi luate acum, pentru că brațul compactorului s-ar fi stricat de la greutatea acestora. La fel ca și în alte cazuri, aceste deșeuri sunt ridicate ulterior, cu alte mașini, care permit depozitarea unor astfel de deșeuri din construcții”, a declarat directorul firmei Rosal Suceava, Adrian Niculescu.
Tânărul agresat, Dumitru Lefter, a fost dus la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, acesta fiind în incapacitate de muncă pentru o perioadă de timp, pentru că, pe lângă contuziile de la loviturile primite, are și un umăr luxat.
Principalii agresori ai angajatului Rosal au fost identificați de Poliție ca fiind Ciprian și Vladimir Stavarache, pe numele cărora va fi întocmit dosar penal, după ce Dumitru Lefter își va scoate certificat medico-legal, care să confirme cele întâmplate. Deocamdată, aceștia au fost sancționați contravențional.
Ridicarea deșeurilor din construcții nu intră în obligațiile Rosal
Informat despre cele întâmplate, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a ținut să le reamintească sucevenilor că, conform contractului de salubrizare, Rosal are obligația de a ridica doar deșeurile menajere și stradale, nu și cele din construcții, care ar trebui să fie transportate de proprietari, ori să fie plătit acest serviciu, de fiecare în parte.
“Până acum, cei de la Rosal s-au arătat mai mult decât înțelegători, ridicând și aceste deșeuri, mai ales dacă erau anunțați din timp, să poată veni cu utilaje corespunzătoare. Dar asemenea reacții necontrolate ne pot determina să luăm măsuri de amendare a celor care mai depozitează deșeuri din construcții laolaltă cu gunoiul menajer, mai ales că, în multe cazuri, e vorba de lucrări executate în locuințe, fără autorizație de la primărie”, a adăugat Lucian Harșovschi.