La Câmpulung

Un angajat al Poliției Locale a murit în urma unui accident rutier



Agentul care se afla la volan nu a mai avut nici o șansă
Agentul care se afla la volan nu a mai avut nici o șansă

Un angajat al Poliției Locale Câmpulung Moldovenesc a murit ieri dimineață, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității.
Agentul Nicolae Țăran, în vârstă de 34 de ani, din comuna Sadova, se afla la volanul unui autoturism Volkswagen, în mașină fiind încă doi consăteni de-ai acestuia.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, accidentul s-a petrecut în jurul orei 8:00, pe Calea Bucovinei. Pe fondul vitezei excesive, într-o curbă la dreapta, aproape de o trecere de pietoni, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit cu mașina într-un stâlp. Impactul a fost deosebit de violent, șoferul decedând în drum spre spital.
Pentru scoaterea victimelor din mașină a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Pasagerul care se afla pe bancheta din spate, Valentin Țîmpău, de 37 de ani, a suferit o fractură la gamba dreaptă, având nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
Celălalt pasager, Nicolae Coca, de 30 de ani, care era pe scaunul din dreapta față, a fost accidentat ușor și a refuzat internarea.
Potrivit poliției, nici șoferul și nici cei doi pasageri nu purtau centura de siguranță.


Pentru scoaterea victimelor din mașină a fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare
Pentru scoaterea victimelor din mașină a fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare
Agentul care se afla la volan nu a mai avut nici o șansă
Agentul care se afla la volan nu a mai avut nici o șansă