Oamenii de știință au produs un nou analgezic, deosebit de puternic, obținut dintr-o substanță prezentă în veninul folosit de melcii de mare pentru a-și imobiliza prada, informează dailymail.co.uk.
Noul analgezic este la fel de eficient ca morfinapentru a atenua cele mai severe forme ale durerii, fără să prezinte însă riscul de a produce dependență.
Melcii de mare Conus produc o salivă ce conține o doză mortală de peptide toxice care le ajută pe aceste moluște cu deplasare înceată să își prindă prada. Acești melci injectează veninul în corpul victimei cu ajutorul unui dinte în formă de ac.
Oamenii de știință au transformat în trecut una dintre aceste peptide într-un analgezic ce poate fi utilizat pe pacienți umani, însă substanța trebuie injectată în măduva spinării, impunând astfel o limitare a domeniilor ei de aplicabilitate.
Recent, însă, cercetătorii australieni de la Universitatea din Queensland au reușit să producă un analgezic ce poate fi administrat pe cale orală.
Substanța în cauză a fost capabilă să reducă forme severe ale durerii, la șoareci, putând fi administrată în doze mai mici decât dozele de substanțe active din medicamentele existente pe piață, potrivit unui studiu publicat în Chemical & Engineering News.
Peptidele au fost mult timp considerate medicamente slabe, deoarece aceste substanțe nu puteau rămâne în formă stabilă și nu puteau fi administrate pe cale orală.
Cercetătorii australieni au descoperit însă o metodă prin care au stabilizat lanțul de peptide, iar noul medicament are, în opinia oamenilor de știință, potențialul de a revoluționa tratamentul administrat pacienților care se confruntă cu dureri severe.