Sentință judecători

Un an și șapte luni de închisoare pentru un tânăr care a condus beat și a accidentat mortal un pieton

Tânărul a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 7 luni de închisoare
Tânărul a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 7 luni de închisoare

Un tânăr din comuna Ulma, care în luna mai a anului trecut a provocat un accident soldat cu decesul unui pieton, și care era beat la momentul la care a provocat tragedia, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 7 luni de închisoare.
Sebastian Midac a primit 1 an și 4 luni de închisoare pentru ucidere din culpă și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, pedeapsa rezultantă fiind de un an și șapte luni de închisoare.
Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Inculpatul a executat deja două luni din pedeapsă, sub formă de arest preventiv.
Judecătoria Rădăuți a mai decis să mențină controlul judiciar impus inculpatului, până la o sentință definitivă.
Pe 24 mai 2021, în jurul orei 20.40, Sebastian Midac, în vârstă de 22 de ani, conducea un autoturism marca Opel Insignia pe drumul județean din Ulma, pe direcția Brodina către frontiera de stat, și, când a intrat în depășirea unei autoutilitare staționate, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoturismul în care erau patru oameni a intrat în derapaj, acroșând un VW care era staționat în afara carosabilului, dar și pe pietonul Dumitru Costil, în vârstă de 54 de ani, care se afla în spatele autoturismului parcat. Lovit în plin și proiectat în șanț, bărbatul în vârstă de 54 de ani a murit în scurt timp.
Și doi dintre pasagerii aflați în autoturismul Opel Insignia au suferit leziuni, însă nu grave.
Tânărul care a provocat accidentul mortal era sub influența băuturilor alcoolice.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au solicitat arestarea inculpatului după ce probele de sânge au indicat alcoolemia în sânge de 1,09 g/l alcool pur în sânge, prima probă, respectiv 0,87 g/l, conform probei doi.

Recomandări

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni