Decizie instanță

Un an și patru luni închisoare cu suspendare pentru un accident mortal în fața Hanului Ilișești



Impactul a fost de o violență extremă
Impactul a fost de o violență extremă

Un șofer care a provocat un accident mortal în fața Hanului Ilișești, după ce a virat spre restaurant fără a se asigura, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, cu suspendare. Sentința a fost emisă pe 22 februarie, inculpatul ori urmașii decedatului mai având la dispoziție calea recursului. Accidentul s-a petrecut în iulie 2010, pe lângă decesul unei persoane alte două, printre care și șoferul vinovat, fiind rănite ușor.
Conform anchetei de la acea vreme, Mihai Todosi, în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Părteștii de Jos, conducea un autoturism Mercedes, deplasându-se pe direcția Gura Humorului – Suceava. Ajuns în apropiere de han, bărbatul a virat stânga, pentru a intra în incinta acestuia, moment în care a fost lovit extrem de violent de un autoturism Opel, condus regulamentar din sens opus de Costin Gălbenuș, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Mașina Mercedes a fost lovită în partea dreaptă, loc în care se afla Gheorghe Buburuzan, în vârstă de 45 de ani, din Cacica. Din păcate, impactul extrem de violent nu i-a dat nici o șansă de supraviețuire acestuia, bărbatul murind strivit de fiarele contorsionate ale mașinii. Mihai Todosi, șoferul Mercedes-ului, a fost rănit ușor. De asemenea, din cealaltă mașină, un pasager a acuzat și el leziuni, fără a fi vorba însă de nimic grav.
Având în vedere că învinuitul, Mihai Todosi, a provocat accidentul fără circumstanțe agravante (consum de alcool, conducere fără permis etc.), magistrați au decis ca pedeapsa să fie suspendată condiționat. Autorul accidentului a primit un termen de încercare de trei ani și patru luni de zile, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de doi ani de zile.
În privința laturi civile, a despăgubirilor cerute de urmașii decedatului, Judecătoria Suceava a disjuns cauza, deschizând un alt dosar.



Recomandări

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru