Condamnare

Un an de închisoare, pentru bărbatul care a vrut să se arunce de la etajul II al Palatului de Justiție



A ieșit pe geamul din antecamera președintelui Curții de Apel Suceava
A ieșit pe geamul din antecamera președintelui Curții de Apel Suceava

Individul care în august 2009 a ieșit pe unul dintre geamurile de la etajul al II-lea al Palatului de Justiție Suceava și amenința că se aruncă în gol a fost condamnat, zilele trecute, de Judecătoria Suceava, la un an de închisoare.
Cristian Popovici, în vârstă de 30 de ani, din comuna Moara, a fost dat pe mâna judecătorilor, nu pentru amenințările sale că sare de la etaj, ci pentru că, după ce a fost convins să se dea jos și să renunțe la planurile sale, suceveanul l-a lovit pe unul dintre jandarmi cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni pentru care a necesitat aproximativ două săptămâni de îngrijiri medicale.
„A spus doar că vrea să anunțăm presa și să sunăm la 112”
Pe 27 august 2009, în jurul orei 11:00, un bărbat a ieșit pe geamul din antecamera președintelui Curții de Apel Suceava și a început să strige la trecători.
„Eu eram pe hol și l-am văzut că a intrat în viteză în încăpere, a dat jos un ghiveci cu flori și, când am intrat după el, era deja în partea exterioară a geamului. A spus doar că vrea să anunțăm presa și să sunăm la 112”, povestea la acea vreme Doina Fodor, prim-grefier al Curții de Apel Suceava.
De la aproximativ 15 metri înălțime, bărbatul cu pricina, identificat ulterior în persoana lui Popovici, a fumat mai multe țigări privind spre mulțimea de trecători și forțe de ordine sosite să îl convingă să coboare.
După aproximativ o oră, Cristian Popovici a fost convins să se dea jos și a explicat și de a recurs la gestul său: „M-am urcat pe geam pentru că nu mi-au dat cartea de identitate la timp, că doar am plătit și taxa de urgență”.
Despăgubiri de 6.300 de lei
Însoțit de jandarmi la sediul Biroului de Evidența Populației Suceava, lui Popovici i s-a răspuns că documentul de identitate i-a fost eliberat, personal, în urmă cu două zile, pe bază de semnătură.
În acel moment, explică anchetatorii, tânărul a devenit din nou agresiv și l-a lovit pe unul dintre jandarmi, Iulian Macovei.
Popovici a primit o amendă de 500 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, potrivit prevederilor Legii 61/1991, și i s-a făcut dosar penal pentru ultraj, fiind dus la Secția de Psihiatrie din Burdujeni, în vederea unui consult de specialitate.
Judecătorii au decis ca Popovici să-i plătească jandarmului pe care l-a agresat 1.300 de lei, reprezentând daune materiale, și 5.000 de lei, daune morale.
Decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.


Bărbatul a stat pe pervaz, în exteriorul geamului, aproximativ o oră
Bărbatul a stat pe pervaz, în exteriorul geamului, aproximativ o oră
Cristian Popovici: „M-am urcat pe geam pentru că nu mi-au dat cartea de identitate la timp”
Cristian Popovici: „M-am urcat pe geam pentru că nu mi-au dat cartea de identitate la timp”
O armată de oameni cu ochii țintiți spre Popovici
O armată de oameni cu ochii țintiți spre Popovici
Popovici a fost obligat să-i plătească jandarmului 6300 de lei despăgubiri morale și materiale
Popovici a fost obligat să-i plătească jandarmului 6300 de lei despăgubiri morale și materiale
A ieșit pe geamul din antecamera președintelui Curții de Apel Suceava
A ieșit pe geamul din antecamera președintelui Curții de Apel Suceava