Un bărbat în vârstă de 40 de ani, Ion A., din comuna Râșca, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, după ce a fost condamnat la un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, mandatul a fost emis de Judecătoria Fălticeni, la data de 7 iunie.
Polițiștii l-au depistat vineri, 10 iunie, la locuința bunicii sale din satul Dumbrăveni.
Din arestul poliției, bărbatul va fi transferat la Penitenciarul Botoșani, pentru a-și executa pedeapsa.