Un alt fel de politică

Mulți se așteptau ca astăzi să ocup editorialul cu subiecte politice. Se așteptau să vă spun cât de multe lucruri voi face eu pentru suceveni, atunci când, cu votul lor, voi ajunge în Parlamentul European. Nu voi face așa, pentru că nu mai cred în declarații politice goale de conținut și pentru că nu vreau să dau satisfacție celor (puțini de altfel) care încearcă să toarne noroi și mizerie peste imaginea mea. Bună sau rea, judecați dumneavoastră. Pentru că eu cred mult în
judecata românilor și în capacitatea lor de a discerne promisiunea electorală de simțirea politică adevărată. Sâmbătă, am trăit un moment straniu, de rușine și de bucurie, în același timp. Am luat parte la inaugurarea unei săli de conferințe (Aurel Băeșu) la Muzeul „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Am trăit câțiva ani buni la Fălticeni. Acolo, în orașul Dumbrăvii Minunate, am făcut școala gimnazială la Cuza și liceul la Nicu Gane. Acolo am învățat să fiu om și să mă pregătesc pentru viață. Acolo am învățat ce e frumos, acolo am văzut pentru prima oară o sculptură. Pentru că, la Fălticeni, se află singurul Muzeu de Autor din România.
Maestrul Ion Irimescu ne-a binecuvântat cu o comoară de neprețuit. Fălticenii – această Florență a României, nu poate singur să readucă în lumină muzeul cu toate capodoperele sale, pentru că stadiul actual de degradare al clădirii care adăpostește colecția Maestrului, face ca bugetul local și cel județean să nu fie suficiente.
M-am bucurat mult ieri, pentru că italienii din Abruzzo – prietenii noștri latini – au finanțat cu 50.000 de euro realizarea și dotarea unei săli de conferințe. M-am întristat enorm, când mi-am dat seama de neputința și indolența guvernanților, a celor care ar fi trebuit să dea o amărâtă sumă de bani pentru muzeu, pentru că legea românească nu dă voie decât celui care deține patrimoniul sau guvernului să intervină financiar în astfel de lucrări.
Ion Irimescu nu e doar al Fălticenilor sau al Sucevei, Ion Irimescu e al românilor și, dacă așa știm să ne prețuim iluștrii noștri înaintași, atunci ne merităm soarta de codași ai Europei. Mergeți la Fălticeni, așa cum am făcut și eu ieri, în camera unde Maestrul și-a trăit ultimii ani din viață. Și veți vedea cum a știut să prețuiască acest titan al sculpturii românești, fiecare milimetru și fiecare secundă.
Fiecare pas al Maestrului pare să fi măsurat acest dormitor de câțiva metri pătrați, pentru că Ion
Irimescu, nu a vrut altceva decât să vadă muzeul reabilitat și redeschis în întreaga-i splendoare. Mulțumim Italia, Românie trezește-te.