Orice eveniment închinat școlii are o rezonanță aparte în sufletul celor ce o slujesc. Am participat zilele acestea la o sărbătoare al cărei generic spune totul, „Ziua Internațională a Educației”.
Implicarea în acest eveniment a administrației locale m-a bucurat nespus de mult. Spun acest lucru cu bucuria omului care vede o nouă perspectivă a învățământului în general, a celui sucevean, în particular, dar și cu tristețea unui trecut ce nu mă onorează, datorat modului în care oamenii responsabili din administrație priveau școala.
Cum poți comenta momente diametral opuse ale „tratamentului” aplicat acum câțiva ani celor ce slujeau școala cu același devotament cu care distinșii dascăli de astăzi o fac? În timp ce astăzi, munca și dăruirea lor este prețuită cu prilejul unor evenimente școlare de către oamenii administrației locale, cu ceva ani în urmă acest lucru nu era posibil.
Cum poți să nu remarci efortul unor Consilii Locale orășenești și municipale pentru a îi stimula moral și material pe cei care, cu munca și priceperea lor, contribuie la instrucția și educația cetățenilor de mâine ai cetății?
Cum poți să nu admiri preocuparea Consiliului Județean, a d-lui Gheorghe Flutur personal, în a sprijini Inspectoratul Școlar Județean Suceava pentru organizarea unei manifestări în care a fost implicată dăscălimea județului ?
Alături de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarii unor orașe (ca: Ioan Lungu – Suceava sau Vasile Tofan – Fălticeni) au ținut să înmâneze personal premii unor dascăli merituoși.
Și când mă gândesc ce greu îi era unui fost președinte de Consiliu Județean să se coboare la nivelul „profesorașilor” (termenul nu-mi aparține) pentru a le spune câteva cuvinte la momentele de bilanț școlar, mă apucă o tristețe iremediabilă.
Directorii de școli își mai amintesc cu siguranță de analizele noastre semestriale, care, în cei patru ani ai mandatului meu, s-au remarcat prin absenteismul celui care, din punct de vedere administrativ județean, avea obligații, prin fișa postului, să fie prezent la acțiunile celor ce slujeau școala.
Nu mai dezvolt subiectul pentru că multe din acuzele ingerințelor politice ce mi s-au adus de-a lungul timpului au fost nedrepte. Unele au avut substrat real; mi le asum în totalitate, dar multe sunt de povestit pentru a fi înțelese deciziile mele din ultima vreme.
Mă bucur astăzi că sunt lângă niște oameni din administrația publică care gândesc altfel atunci când este vorba de școală și de oamenii ei.
Îi felicit pe cei care au primit onorurile binemeritate cu ocazia „Zilei Internaționale a Educației”, dar și pe cei care prin munca și strădaniile lor fac parte din armata numeroasă a educatorilor anonimi și fără de care instrucția și educația n-ar avea sens.
VIVAT PROFESORES!
Prof. MIHAI VITCU
