Un subofițer din cadrul Poliției orașului Broșteni a lansat, la vârsta de 43 de ani, o carte de poezii de dragoste, volumul fiind scos pe piață doar prin eforturile agentului. „Numai Tu!” este o carte dedicată femeii, copilului, familiei, fiind un îndemn la iubire.
„Versurile vin ca o relaxare în timpul liber, după stresul acumulat la serviciu”, ne spune Marius Cristian Zancu. Agentul a explicat că munca la Poliția orașului Broșteni nu este una deloc ușoară, doar patru oameni având de acoperit numeroase localități. Marius Cristian Zancu este originar din Stulpicani, a lucrat pe la mai multe posturi de poliție din zona de munte a județului, iar din 2007 este la Poliția orașului Broșteni. S-a mutat aici împreună cu soția și au împreună un băiat în vârstă de 6 ani, pe care l-au adoptat în urmă cu trei ani.
„Simt că acest copil m-a întinerit cu 10 ani. Cred că datorită lui am început să scriu poezii și să am inspirație în acest sens. Am reușit să scot o sută de exemplare, pe care le-am distribuit pe plan local. Foarte multă lume mi-a spus că poeziile sunt scrise din suflet, exprimă o trăire, iar oamenii se regăsesc în versuri”, spune agentul. Acesta este bucuros că o fundație s-a oferit să îl ajute cu un tiraj suplimentar, care să fie scos la vânzare, și deja lucrează la volumul II de poezii.
„Un sfert din volumul doi este deja finalizat”, spune cu entuziasm poetul polițist. Alături de poezie mai are un vis. Să adopte, împreună cu soția, un al doilea copil, o fetiță.
„Ca să putem adopta și o fetiță trebuie să schimb actualul apartament, cu două camere, cu unul cu trei camere. Asta este una din condițiile principale la depunerea dosarului și am convingerea că o vom putea îndeplini”, ne-a mai spus agentul de poliție.
Inclusiv prefața cărții polițistului este scrisă în versuri: „Mă jur cu mâna pe icoană / Că ce e scris, am scris doar eu / Și nu am plagiat, stimată doamnă, / Măcar un puști de liceu. / Nu am citat nici chiar poeți celebri / Ci doar iubirea versul mi l-a dat/ Și mă mândresc cu oamenii integri / Cu cei ce încă poartă cap. / Din suflet curge versul pe hârtie / Cine citește, se regăsește-n el / Poate ofer prin asta bucurie / Și-mi descarc inima într-un fel”.
Poet în uniformă
Un agent de poliție a lansat, la 43 de ani, o carte de poezii de dragoste




