Un adolescent din Iași și-a ucis mama și bunica



Anchetatorii afirmă că adolescentul de 17 ani, din Iași, acuzat că și-a ucis mama și bunica, le-a strangulat mai întâi pe cele două femei, apoi le-a înjunghiat cu un cuțit, totul petrecându-se la etajul vilei în care locuiau cei trei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Procurorii ieșeni au avut, marți, o discuție cu băiatul, iar acesta le-a povestit cum s-au derulat faptele. Conflictul a izbucnit între mamă și copil, după ce femeia ar fi refuzat să-i dea niște bani de cheltuială, între cei doi existând tensiuni mai vechi întrucât femeia i-ar fi spus tânărului că trebuie să meargă mai des la control, la Spitalul de Psihiatrie Socola din municipiu, potrivit medicilor, băiatul suferind de schizofrenie.
La un moment dat, enervat de atitudinea mamei, băiatul a sugrumat-o, după care a strangulat-o și pe bunica sa, care sărise în ajutorul fiicei. Ulterior, băiatul a înjunghiat-o în piept pe mama sa cu trei lovituri de cuțit, după care a înjunghiat-o și pe bătrână, susțin anchetatorii.
„Tânărul a luat apoi cadavrul mamei și l-a dus în baie, punându-l în cadă”, a declarat presei Carmina Pascal, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Băiatul este singur la părinți și studiază la Liceul „Garabet Ibrăileanu” din Iași, profesorii susținând că are rezultate bune la învățătură.
Mama ucisă de fiul său, Luminița Tecuță, lucra la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Iași, în funcția de consilier.
Potrivit declarației de avere, familia Tecuță deține o casă în cartierul Bucium, o zonă rezidențială a Iașiului, având suprafața de peste 600 de metri pătrați, cei doi soți având, totodată, de returnat un credit de 100.000 de euro, termenul scadent fiind anul 2011.
În momentul comiterii celor două crime, tatăl băiatului nu era acasă.
După comiterea celor două crime, tânărul s-a dus la un preot pe care îl cunoștea, spunându-i ce a făcut, acesta apelând numărul de urgență 112.
Băiatul se află, în prezent, internat la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași, medicii susținând că el se află în evidențele acestei unități medicale.
„Este un pacient vechi al spitalului Socola. Ultima dată a fost internat în luna iulie a acestui an. Tânărul se afla sub tratament la domiciliu. Cel mai probabil, va fi supus unei expertize psihiatrice”, a declarat presei managerul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iași, Călin Scripcariu.
Medicii susțin că în ultimele două zile tânărul nu își mai luase medicamentele prescrise.
O echipă de polițiști și procurori cercetează acest caz.