Un adolescent de 16 ani, elev în clasa a X-a, a ajuns sâmbătă seara în stare gravă la Spitalul Județean Suceava în urma unui ritual de Sânziene. Băiatul, A.I., din Suceava, a suferit arsuri de gradul unu și doi la brațe, în regiunea lombară și la spate, după ce a încercat să sară peste un foc de tabără făcut împreună cu alți copii. Incidentul s-a petrecut la Bălăceana, băiatul aflându-se în vacanță la bunicii săi.
Împreună cu mai mulți copii din sat, adolescentul a aprins un foc de tabără pe imaș, după care copiii au început să sară peste flăcări. A.I. ne-a povestit ieri că așa cere tradiția la Bălăceana de Sânziene, și că puștii s-au conformat ritualului.
Adolescentul s-a ales cu arsuri pentru că în momentul în care a vrut să sară peste foc a alunecat și a căzut în flăcări. Ceilalți copii au sărit și l-au scos din foc, după care au stins hainele de pe el.
„Așa se face acolo în sat, de Sânziene, copiii sar pe rând peste foc. Am strâns lemne, am făcut focul, după care am început să sărim. Din păcate, eu am alunecat și am căzut pe jarul încins. În alte sate de face așa de Paște, sau cu ocazia altor sărbători”, povestește băiatul.
Medicii care se ocupă de caz ne-au declarat că starea adolescentului nu este prea bună, având în vedere arsurile extinse de pe corp. Băiatul este sub tratament cu antibiotice pentru a se preveni apariția unei infecții la răni. Acesta necesită mai multe zile de îngrijiri medicale în Secția de Chirurgie Infantilă.