Umorul?

Ne piere umorul! La sfârșitul acestei luni vor apare, în ediție integrală (circa 1000 de pagini) „Umbrele” lui Aurel Leon. Veți găsi, în memorialistica scriitorului și gazetarului ieșean, sumedenie de epigrame, parodii, vorbe de duh, șotii, farse, cu care scriitorii din această parte a țării își onorau – ăsta e termenul! – confrații în perioada interbelică.
Altă carte, recent apărută, îl are ca autor pe Mircea Anghelescu și demonstrează că, în veacul XIX, gluma literară era și mai în vogă, ba chiar la mare cinste. Nici a doua jumătate a secolului trecut nu s-a arătat mai seacă. Responsabilul cu farsele la Uniunea Scriitorilor era colonelului Nicolae Tăutu, care, între altele, s-a dat, la telefon, drept ministrul forțelor armate și a ordonat administratorului cimitirului Ghencea militar să dezgroape toți morții, urmând să fie re-înhumați strict după ierarhia gradelor. Întrebarea era ce forță de muncă suplimentară necesita operațiunea. Administratorul a trimis ministrului un tabel prin care solicita 46 de gropari în plus, cerând și deslușiri tehnice cu privire la re-alocarea locurilor de veci! Tăutu i-a făcut-o și lui Ion Băieșu, care mereu se plângea că nu este luat în seamă de sexul frumos fiindcă-i prea scund. Colonelul i l-a adus, la Pelișor, pe „maseurul de la Sinaia” specialist în alungiri miraculoase.
Câteva zile la rând, în vreme ce pacientul, în chiloței, era masat cu sârg, în camera de alături, o croitorească adusă tot de Tăutu scurta cu 1 cm. pantalonii lui Băieșu. Teribil de încântat, autorul cuplului renumit atunci, „Tanța și Costel” își admira cocoșește în oglindă creșterea cotidiană, în vreme ce confrații, după ușă, se prăpădeau de râs… În deceniu 6 al veacului trecut, cei care lucrau la revista „Cronica” erau renumiți pentru poantele (unele, de-a dreptul crude!) cu care-și păcăleau colegii de redacție și de breaslă.
Suplimentul „Odată-n an e anul nou!” publica delicioasele parodii semnate de Ion Pogorilovschi, George Pruteanu ș.m.a., iar mensualul „Iașul literar” îl lansa pe Marin Sorescu în calitate de titular al rubricii iconoclaste și plină de haz „Singur printre poeți”. Râdeam mult, râdeam cu gura până la urechi, dar, se pare, strămoșii ne întrecuseră în toate cele vesele.
Austerul Hasdeu, pe care cu greu ți-l poți închipui altfel decât printre ceasloave și bucoavne, era tartorul farselor. El a trimis, în 1871 și 1876, cele două poezii cu acrostih publicate de „Convorbiri literare” și tot el i se adresa în scris lui Titu Maiorescu cu formula „Es. Min. Tit. Maiorescu”, ce putea fi citită și „Excelenței sale Ministrului Titu Maiorescu”, dar și… „E smintit Maiorescu”!
Eminescu avea să observe primul – târziu, revista era tipărită! – altă farsă hasdeeană, poezia cu acrostih isteț semnată P. A. Călescu, adică… Păcălescu. Dar cele mai bune poante erau involuntare, fiindcă, cum ne învață tătucul Marx, arta rămâne mereu în urma vieții.
Pentru premiile Societății Scriitorilor Români au candidat în 1930, la poezie, Tudor Arghezi și Alfred Moșoiu (?), iar la proză, Ionel Teodoreanu și Ion Foți (?). Evident, laureații au fost… Moșoiu și Foți!! Sumedenie de epigrame și parodii datorate lui Caragiale luau în răspăr creațiile simboliste ale lui Macedonski, A. Mirea (adică, Dimitrie Anghel și Șt. O. Iosif) cultiva cu succes șarja amicală, astfel fiind cum nu se poate mai bine pregătită apariția lui Topârceanu, cu ale lui „Parodii originale”.
George Lesnea, apoi, Fl. M. Petrescu au preluat din mers tradiția epigramei și a parodiei poznașe – frunțile tuturor fiind mult mai descrețite atunci. De ce? Să zicem că, în cazul nostru, al celor tineri, disponibilitatea către veselia lipsită de griji era apanajul vârstei. Probabil că permeabilitatea la glumă o furniza și un oarecare sentiment de securitate personală, astăzi dispărut, cum, repede, au dispărut și bancurile despre Bulă.
Un clasament al capacității de a recepta umorul situează România pe locul IV în Europa (or fi polonezii mai pontoși?) iar în topul național al umorului, Iașul este situat pe locul ultim în țară (!!), cap de listă fiind Oradea. Un component al trupei „Divertis” motivează:”Oamenii care trăiesc în vestul țării sunt mai deschiși modelului occidental.” Lui Gyuri rămânându-i să explice și cum de trupa „Divertis” s-a născut… tocmai la Iași.