Umorul piperat al lui Caragiale a fost transpus, într-o manieră cu totul specială, prin vocea maestrului Tudor Gheorghe, într-un spectacol de mare succes: „Nu se poate cu de toate”, care a avut loc joi pe scena Casei de Cultură Suceava.
După cum a promis maestrul, spectacolul de aproape două ore a fost de fapt un program cultural „fără trucuri exterioare, fără invenții, fără farafastâcuri”, în care s-au îmbinat armonios muzica, satira și umorul, dar și poezia mai puțin cunoscută scris să I. L. Caragiale.
Împreună cu Orchestra „Iunion”, spectacolul prezentat sucevenilor, „cinstit și inteligent”, își are rădăcinile într-un altul dedicat lui Caragiale, prin anii 70, „Pe-un franc poet”, spectacol care s-a jucat o singură dată, pentru că a fost interzis de cenzura ce „domnea” la acea vreme.
Publicul sucevean, care a aplaudat la scenă deschisă lecția de istorie și literatură „predată” de maestrul Tudor Gheorghe, a descoperit, a înțeles, a „gustat”, uneori cu amărăciune, alteori cu umor, satira lui Caragiale, care își păstrează actualitatea și în zilele noastre.
Textele lui Caragiale au viață, sunt comice, dar ascund cruzimea și durerea acestui popor greu încercat, pe care, după cum a spus și Tudor Gheorghe, Caragiale „ l-a iubit și l-a urât în aceeași măsură”.
„Românul s-a învățat să aibă din toate câte nimic”
Într-o înșiruire logică, provocatoare, maestrul Tudor Gheorghe aduce în fața spectatorului („nu cel cu 2 la Bac!”) poezia scrisă de Caragiale, mai puțin cunoscută (Pasteluri de primăvară, în forma optimistă, dar și în cea pesimistă), și viziunea lui I. L. Caragiale asupra poeziei „Doina”.
Acesta a recitat și „Scrisoare deschisă către Caragiale” de Dan Mihăescu: “Stimate nene Iancule, (…) satira își păstrează actualitatea, personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungași, mahalagii, hahalere, bagabonți etc. (…) S-au înmulțit nesimțiții și proștii și vorba matale: «Cu prostia te poți lupta, dar ea întotdeauna învinge», (…), Bravos, națiune! Egzistă niște unii care zic că suntem «Țara lui Caragiale». (…), Ei, aș! Moravurile de pe vremea matale erau parfum. Și atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! (…) Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învățat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soțietății s-au aburcat mitocanii și nu le poți bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învățat) mitocanul se naște jignit… Dar să fim optimiști, că dacă nu murim o să fie și mai rău!”.
Trăim ca-n opera lui Caragiale…
Maestrul Tudor Gheorghe a introdus în spectacolul „Nu se poate cu de toate” și improvizația poetică „Din Goană”, creată în anul 1912, în drumul lor, cu trenul, spre Craiova, de scriitorii Octavian Goga, Șt. O. Iosif și Victor Eftimiu („Ducându-și viața solitară/Un suflet trist și visător/Nevasta șefului de gară/S-a-ndrăgostit de-un călător./”. Nu au lipsit ”Mitică”, personaj fabulos, dar și piese romantice, chiar și un cântec pe ritmuri grecești, toate dând farmec unui spectacol care a bucurat inimile sutelor de suceveni.
Tudor Gheorghe a reușit să readucă și atmosfera de la „Iunion”, cu poeziile epocii, cu cântece „fine”, precum „Piciorușul Aglăiței” și „Vin, mămicule, vin, bibicule…”, cu glumele piperate ale lui Caragiale. Auzim printre noi, de multe ori, voci care susțin că astăzi „trăim ca-n opera lui Caragiale”, fiindcă politica, minciuna, vorbăraia fără rost, înșelătoria nu s-au schimbat. Și vorba poetului Caragiale: „Trec astăzi ignorat prin lume,/ Dar, trainic, las în viitor/ Un semn, o glorie, un nume/ Acestui imbecil popor! / (…) Mulțime brută și ingrată!/ Cu-a mea cântare nu putui/ În viață-mi să te mișc o dată…/ Și-odat’… o să-mi ridici statui”.
