Umorul nebun al lui Săpăligă

Orice filolog v-ar putea ține un discurs măcar rezonabil ca durată și conținut despre ce rol au numele personajelor în ansamblul anumitor opere literare. E vorba despre personaje precum Dinu Păturică, Farfuridi, Brânzovenescu etc. Despre care imediat îți dai seama cam care le-ar fi menirea și evoluția. Marele maestru (o fi fost și șahist!?) al acestei tehnici literare a fost, desigur, inegalabilul Ion Luca Caragiale. Dar nici el măcar n-a reușit să inventeze și să alăture în interiorul unei aceleiași opere două nume fabuloase prin savoarea lor, precum Săpăligă și Flocea. Amândoi, eroi ai aceleiași drame (care mai are nițeluș și dă în tragedie!) purtând numele de „Dinamo”. Eventualii cârcotași ar putea obiecta că nu-i vorba de nume, ci de porecle. Perfect de acord. Dar „Dinamo” n-a ajuns și ea să sune mai degrabă a poreclă decât a numele unei echipe de fotbal? Iar efectele scenice la care se dedau în teren actorii nu te duc cu gândul tot la arta dramatică, într-o combinație absolut uluitoare de balet cu comedie? Dar dacă am folosi în loc de porecle numele reale, oare nu te umflă râsul vorbind despre Marin și Marin? Ca (pardon) comedia să fie deplină, Marin și Marin s-au pus pe declarații care, iertare!, conțin mai mult umor decât întreaga operă a lui Caragiale și Tudor Octavian (Bașca Ilf și Petrov!) la un loc. Mai întâi Flocea, după un meci cu Steaua, în care Dinamo a oscilat între penibil și penal a zis că „numai cine-i rău intenționat nu observă că jocul lui Dinamo e cu totul altul, că s-a schimbat mult”. Atât de tare s-a schimbat, că a furat-o a doua zi de la Rapid cu 3-0! Moment în care, hop și Săpăligă: „Dinamo a făcut cel mai bun joc al ei din retur, numai că n-a avut șansă” (!!!). Dacă-i zisă la mișto, e în regulă: Săpăligă are ceva ce n-am fi crezut vreodată, adică umor. Iar dacă-i de-a serioaselea, atunci probabil că ar trebui deferit medicinei, măcar în ideea că l-a bătut soarele-n cap acolo, în Cipru, unde o fi venit deja vara!