Umorul nebun al lui Lică



Multe și deloc mărunte ne fu dat să auzim în (prea) puținele săptămâni de când s-a pornit tsunami-ul din arbitraj. Ba aș zice și că procurorii și-au luat un cu totul nejustificat „timeout”, nefăcând mai nimic în ultima vreme pentru mărirea lotului de pârnăiași, deși marfă ar fi cam pe toate drumurile în toate diviziile și în toate județele. Exemplul cel mai la îndemână ar fi chiar din ultima etapă din Divizia B, în care echipa din Târgu Mureș a jucat în deplasare (nici n-are vreo importanță unde) un meci demn de orice antologie a tâlhăriei comise cu fluierul în gură: i s-au anulat goluri, i s-au dat cartonașe (inclusiv roșu!) pentru faulturi comise de ăilalți, a fost penalizată cu un 11 metri după ce adversarul a și faultat și a și căzut fără adversar prin preajmă, toate auturile le-au bătut doar ăilalți, iar (în compensație, probabil!) toate ofsaidurile au fost doar ale mureșenilor. Vă mărturisesc că încă n-am văzut așa ceva până acum, timp de 50 de ani. Trebuie însă să recunosc că idiotul cu fluier are măcar o calitate: în mod evident are nervi de oțel pentru a îndrăzni să comită asemenea jaf în condițiile în care colegi de-ai săi sunt încătușați pentru chestii mult mai puțin grave!
Dacă am spus „colegi”, m-am referit la meserie. Dar rămâne valabil și în privința pârnăii, omul meritând pe deplin să li se alăture și acolo. Venind vorba de lotul deja înhățat, nu pot să nu vă atrag atenția asupra vorbelor de duh zise alaltăieri de unul din tartori, respective domnul pușcăriaș Marcel Lică, în fața instanței și cu ochii plini de lacrimi. Ei bine, zic reporterii T.V. de la fața locului, cică domnul ex-liber ar fi behăit: “Timp de 35 de ani m-am străduit să-mi fac o reputație!”. Zău, mă? Ești sigur că stăpânești cuvintele mai bine decât fluieru’ ăla cu care făceai prăpăd? Ori, poate, citatul e incomplet. Mă gândesc că pentru întregirea logică a frazei ar trebui adăugate doar trei cuvinte, anume: “…de borfaș ordinar”.
Citită astfel, nu e doar logică, ci și pe deplin veridică. Știindu-le pe deplin apucăturile, cred că mai degrabă ar fi spus: “…iar jigodiile astea de ziariști încearcă, nenorociții, să mi-o distrugă”. E și ăsta un motiv pentru care zic din nou că n-avem locuri în pârnăi pentru câți arbitri le-ar merita. Adică toți.