Sucevenii și nu numai pot să admire, până pe 15 februarie 2026, la Galeria de artă Zamca, expoziția „Umanul provocator”, prima expoziție personală semnată de Alexandru-Gabriel Juravle.
Este un demers artistic care aduce în prim-plan tensiunile, contradicțiile și fragilitățile ființei umane contemporane. Prin lucrările sale, Alexandru-Gabriel Juravle propune „o reflecție vizuală curajoasă asupra umanului aflat între convenție și revoltă, între aparență și esență”.
„Umanul provocator” este o expoziție „despre identitate ca spectacol, despre corp ca semn și despre societate ca scenografie. Este o invitație la lectură critică, nu la consum rapid. Lucrările nu cer să fie doar privite – cer să fie interpretate”, este de părere criticul de artă drd. Delia Leizeriuc.

- „Desenez din copilărie, iar în timp am construit un limbaj vizual propriu”
Tânărul Alexandru-Gabriel Juravle are 31 de ani și a absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava.
„Nu am un background artistic formal, mi-am dezvoltat stilul în mod autodidact. Desenez din copilărie, iar în timp am construit un limbaj vizual propriu. Unele lucrări abordează teme legate de presiunile cotidiene, relațiile de putere și violența economică prezentă în societatea contemporană, iar altele sunt orientate mai mult spre zona decorativă”, a spus Alexandru-Gabriel Juravle.
Expoziția a fost vernisată marți, 3 februarie 2026, la Galeria de Artă Zamca.
Criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc a spus în cadrul vernisajului că lucrările semnate de Alexandru-Gabriel Juravle construiesc un discurs vizual coerent, tensionat și inteligent articulat despre condiția umană contemporană – fragmentată, teatrală, ironică și, paradoxal, vulnerabilă.
„Ceea ce se impune de la prima lectură vizuală este economia mijloacelor plastice și rigoarea construcției. Artistul operează cu un limbaj grafic redus la esențe: linie, suprafață, semn, accent cromatic. Figura umană nu este reprezentată descriptiv, ci decantată până la schemă expresivă. Anatomia devine arhitectură, gestul devine simbol, iar postura – declarație de sens. Avem de-a face cu o stilizare controlată, nu cu o simplificare decorativă”, susține Delia Leizeriuc.
Titlul expoziției, „Umanul provocator”, spune criticul de artă, are dublă semnificație: nu doar umanul este provocator, ci și modul în care este privit.

- „Lucrările nu cer să fie doar privite – cer să fie interpretate”
Tablourile de pe simeze sunt o invitație la confruntare cu sinele și cu realitatea din jur, o expoziție care nu oferă răspunsuri facile, ci deschide spații de reflecție și interpretare.
„Artistul ne refuză confortul empatiei facile și ne oferă, în schimb, luciditate vizuală. Deformarea, fragmentarea și ironia nu sunt gratuite – ele sunt instrumente de cunoaștere. Din punct de vedere al filiațiilor stilistice, se pot intui ecouri ale graficii de avangardă, ale caricaturii intelectuale europene și ale designului modernist, însă discursul rămâne personal și coerent. Nu avem citat, ci asimilare. Nu avem efect, ci structură”, a completat criticul de artă Delia Leizeriuc.
Curatorul expoziției: Mihai Pânzaru PIM. Organizator: drd. Petru-Vasile Gafiuc, președintele Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.






