S-a tras cortina peste cea de-a patra ediție a ultra-maratonului internațional Ultrabug de la Fundu Moldovei, dar povestea merge mai departe. Iar emulația acestui eveniment pornit la inițiativa jurnalistei britanice Anne-Marie Lategan, în urma unei vacanțe petrecute la Fundu Moldovei în 2013, pare tot mai molipsitoare cu fiecare an care trece.
Ediția din acest an nu a făcut excepție de la regulă, iar atmosfera de dinainte, din timpul și de la finalul cursei, care a avut două secțiuni, 100 de km în trei zile și 8 km în ultima zi, la care au concurat inclusiv participanții de la prima secțiune, arată că la Fundu Moldovei s-a format o mare familie, una care se îmbogățește an de an și cu alți pasionați de mișcare.
Portrete în sepia și transpirație
Duminică a fost ziua finalei, una în care concurenții au avut de alergat 8 km. Pentru cei care au alergat vineri 42 de km, iar o zi mai târziu au bifat alți 50 de km, finalul de „numai” 8 km ar părea la prima vedere doar o bagatelă. Oboseala și bășicile (apropo, a fost premiat și cel mai bășicat concurent) s-au dovedit adversari incomozi și greu de contracarat.
Printre căruțele venite să preia laptele vacilor care pasc pe coamele munților din Fundu Moldovei, concurenții și-au făcut apariția către linia de start. Cu o precizie de ceas elvețian, la ora 10.00 s-a plecat în cursa de 8 km. Pe fețele concurenților nici urmă de încrâncenare, ci doar bucuria simbiozei în alergare cu natura.
Iar pe traseu, fiecare a mers după propriile limite și posibilități, într-o cursă în care principiul olimpismului, „important e să participi”, a fost poate mai presus de orice. Voluntarii care au asigurat bunul mers și al ediției din acest an și-au făcut simțită prezența pe traseu, iar ochiul vigilent al camerelor foto și video i-a imortalizat pe concurenți în sepia și transpirație.
Atmosfera de sărbătoare s-a făcut simțită și în Fundu Moldovei, acolo unde sătenii nu au părut deloc surprinși de alergători și de ținutele acestora (la cursa de cros a existat și un concurs pentru cele mai trăsnite costumații). Iar finalul a fost într-un sunet specific zonei montane, concurenții fiind întâmpinați în zgomot de talangă.
Cursa bebelușilor
La finalul ultrabugului a existat și o cursă dedicată copiilor. Bebelușii care încă nu au învățat mersul au fost punctul de maximă atracție, iar ajutorul părinților s-a dovedit esențial. Am văzut și lacrimi de supărare la copii care nu au reușit să prindă primele locuri din cauza unor probleme tehnice. E clar că din rândul lor se vor alege viitorii concurenți la alergările montane, și nu numai.
Din centrul comunei Fundu Moldovei totul s-a mutat în vârf de munte, la Stâna Vancea, acolo unde gazdele au pregătit un adevărat festin culinar pentru concurenți și organizatori. Tot aici s-a derulat și festivitatea de premiere, în timpul căreia ropotele de aplauze aproape că nu au contenit.
La masculin, în cursa de 100 km, câștigătorul a fost același de anul trecut, Robert Hajnal, în timp ce la fete s-a impus Cristina Cecan. Cursa de 8 km a adus pe prima treaptă a podiumului un alt câștigător din 2016, de această dată la fete, în persoana lui Mari Găleanu, pentru ca în concursul băieților să existe un alt câștigător: Nicolae Bălan.
Între două pahare de afinată, un balmoș sau o gogoașă, limbile s-au dezlegat, iar prieteniile vechi s-au consolidat, iar altele abia au prins rădăcini care se vor cimenta la următoarele curse de alergare.
Sărbătoarea a fost totală, iar ediția de anul viitor promite că va fi și mai intensă.
Ultrabug 2017, în date tehnice
La concursul din acest an, ajuns la ediția cu numărul patru, s-au înscris 150 de concurenți. Pentru cursa de 100 de km s-au alergat 42 de km în prima zi, 50 de km în ziua a doua, iar finalul de duminică a adus alți 8 km pentru competitori. Punctul de plecare a fost la altitudinea de 720 m, iar concurenții au parcurs o diferență de nivel totală de 3.860 m.
La competiția din acest an s-au înscris alergători din România, dar și din alte țări, respectiv Marea Britanie, Cehia, Africa de Sud, Germania, Slovacia, Italia, Republica Moldova, unii dintre ei revenind pentru a treia oara la ultra-maratonul de la Fundu Moldovei.
Sponsori ai ediției din acest an a Ultrabug au fost Aqua Carpatica, Ciuc Radler, Calcarul Pojorâta, Domeniul Cerbilor, Edelweiss Outdour Shop, Gu Energy, Casa Vânătorului, 360sport.ro și Primăria Fundu Moldovei.
Ideea de a organiza un ultra-maraton la Fundu Moldovei aparține jurnalistei britanice Anne-Marie Lategan. În urma unei vacanțe petrecute la Fundu Moldovei în 2013, Anne-Marie a rămas impresionată de frumusețea peisajelor, de tradițiile și obiceiurile păstrate de oamenii locului și, nu în ultimul rând, de delicioasele bucate bucovinene și s-a gândit că această zonă trebuie promovată și în rândul iubitorilor curselor de alergare de anduranță.