Scriitoarea britanică J. K. Rowling a anunțat pe site-ul său de internet că cea de-a șaptea și ultima parte a aventurilor lui Harry Potter, intitulată „Harry Potter and the Deathly Hallows”, va fi publicată pe 21 iulie, informează The Guardian.
Bloomsbury, editorul lui Rowling din Marea Britanie, a anunțat că va lansa în aceeași zi o ediție cartonată pentru copii, una pentru adulți, o ediție specială și o versiune audio a cărții.
Bloomsbury a mai amintit că anul acesta se împlinesc zece ani de la publicarea primei părți a seriei, „Harry Potter și piatra filozofală”, care a constituit începutul unei serii care a căpătat rapid un succes fenomenal.
Cărțile din seria „Harry Potter” s-au vândut în 325 de milioane de copii în lumea întreagă și au fost traduse în 64 de limbi, a indicat Bloomsbury.
Potrivit editurii, cel mai recent volum al seriei, „Harry Potter și Prințul Semipur”, s-a vândut în 2.009.574 de copii în Marea Britanie în prima zi de la lansarea pe piață.
Franciza Potter este atât de importantă pentru veniturile editurii, încât publicarea cărții a fost anunțată la Bursa din Londra.





