HANDBAL

Ultimul meci pe teren propriu din acest campionat



Duminică, începând cu orele 11.00, echipa locală de handbal CS Universitatea Bucovina Suceava va disputa pe teren propriu, penultima etapă a Diviziei A și ultima în fața propriilor suporteri din această ediție de campionat. Tinerii handbaliști suceveni sunt hotărâți să facă spectacol în teren și asta mai ales că evoluează în compania ultimei clasate, CSM Adjud și în același timp pentru că nu mai au cum să rateze promovarea în primul eșalon. Pentru această partidă, antrenorii Petru Ghervan și Florin Leuciuc au la dispoziție aproape tot lotul de jucători, excepție făcând Hatneanu și Ignat, indisponibili din cauza problemelor medicale. În meciul tur, echipa locală a reușit să se impună lejer la Adjud, la nu mai puțin de 17 goluri, scor 46 – 29 (26 – 12). „Îmi doresc ca jucătorii noștri să fie cât mai dezinvolți în teren pentru a nu da emoții suporterilor noștri. Sper ca prin acest ultim meci pe teren propriu să ne luăm rămas bun de la Divizia A pentru o perioadă cât mai lungă de timp, iar spectatorii să rămână cu o impresie cât mai bună până la revederea din campionatul viitor a Ligii Naționale”, a declarat înaintea acestei partide, antrenorul sucevean Petru Ghervan. El a mai adăugat că începând cu data de 21 mai, atunci când se vor încheia toate competițiile de handbal din țară clubul sucevean va trece la discuții concrete cu jucătorii vizați pentru a fi transferați la Suceava. Până duminica viitoare, la ultima etapă, echipa locală va fi prezentă la Târgoviște, acolo unde va lupta pentru o medalie a Campionatului Național Universitar de Handbal. Dacă acum doi ani, elevii lui Petru Ghervan obțineau bronzul, iar anul trecut argintul, în ediția din acest an sucevenii sunt foarte hotărâți să se întoarcă acasă cu medaliile de aur.



Recomandări