RUGBY

Ultimul meci din 2006 pentru suceveni



Mâine, de la orele 10.00, iubitorii rugby-ului din municipiul Suceava vor avea ocazia să vadă la lucru pentru ultima oară în acest an, echipa locală CSM Bucovina Suceava. În acest ultim meci din 2006, elevii lui Constantin Vlad vor întâlni ultima clasată din turneul play-out, Știința Petroșani. Partida se anunță una destul de încinsă, ambele echipe fiind în căutare de puncte, jucătorii din Petroșani obținând etapa trecută și prima victorie din acest campionat, în detrimentul altei echipe aflată în lupta pentru menținerea în Divizia Națională, CSM Timișoara. Din fericire sucevenii vor putea aborda acest meci cu întreg lotul și asta deoarece jucătorii cu probleme au reușit să se refacă. „Încă nu mi-a trecut supărarea de la meciul cu Olimpia, partidă în care am scăpat printre degete o victorie de care aveam mare nevoie. În meciul de mâine am luat în calcul doar victoria și punctul bonus, cu care ne-am putea apropia de locurile trei și patru. Sper că jucătorii mei se vor concentra la joc, vor evolua pe toată durata celor 80 de minute și nu vor privi echipa adversă ca pe o victimă. Dacă nu vom reuși să învingem nici în acest meci, atunci va trebui să ne apucăm de grădinărit sau arat”, a declarat înaintea meciului, antrenorul Constantin Vlad. El a mai adăugat că după acest meci va face alături de jucători și conducerea secției de rugby o analiză a situației în care se află echipa, pentru a putea găsi soluții cât mai rapide de ieșire din această criză prin care trece echipa în acest moment.
Suceveanul Țurcanu a plecat în Franța
Dacă la începutul campionatului, echipa locală s-a despărțit de mai mult de zece jucători, zilele trecute, un alt component al lotului, Florin Țurcanu, a ajuns la o echipa din liga a treia franceză, US La Chatre. Cu toate acestea, rugbystul sucevean nu a anunțat pe nimeni din club că vrea să se transfere, Constantin Vlad afirmând că-i va da acceptul numai în cazul în care francezii vor plăti taxa de formare și promovare.
Înaintea meciului de mâine, clasamentul turneului play-out arată astfel:
1. Politehnica Iași 12 6 0 6 329-263 6pbonus 30puncte
2. Olimpia București 12 6 1 5 253-397 2pb 28p
3. CSM Timișoara 12 3 0 9 129-502 3pb 15p
4. Rulmentul Bârlad 12 3 0 9 176-483 2pb 14p
5. CSM Bucovina Suceava 12 1 0 11 120-707 2pb 6p
6. Știința Petroșani 12 1 0 11 74-778 0pb 3p *
* Echipă penalizată cu un punct



Recomandări

Selecționerul reprezentativei de tineret a României, Bogdan Șoldănescu, s-a bazat pe cinci suceveni în dubla contra Austriei

Selecționerul reprezentativei de tineret a României, Bogdan Șoldănescu, s-a bazat pe cinci suceveni în dubla contra Austriei
Selecționerul reprezentativei de tineret a României, Bogdan Șoldănescu, s-a bazat pe cinci suceveni în dubla contra Austriei