În luna octombrie 2006 a ghicit cele șase numere norocoase de la loto 6/49, punând mâna pe două milioane de euro. Lucra ca șofer pe taxi, soția era barman, avea un băiețel de cinci ani și o situație financiară precară, după cum chiar el a mărturisit ulterior. Acum, la aproape trei ani de la ziua marelui câștig, lumea din oraș îl știe ca un fidel client a cazinourilor și un tip foarte îngâmfat, deși încearcă să fie cât mai discret.
Adrian Tulumb, din municipiul Fălticeni, a câștigat la tragerea loto 6/49, acum trei ani, două milioane de euro. Când a câștigat avea 29 de ani și s-a remarcat prin curajul de a-și dezvălui identitatea la scurt timp după ce a luat banii. Cele șase numere norocoase au fost alese de băiatul său, atunci în vârstă de 5 ani, iar șoferul de taxi și barmanița au început, brusc, să ducă o altă viață. Mai întâi cei doi soți s-au răsfățat cu excursii lungi în lume, revenind la viața din Fălticeni după câteva luni de zile.
Firmă de taxi și investiții în imobiliare
În municipiul Fălticeni, o localitate suficient de mică pentru ca un milionar în euro să nu se poată pierde în mulțime, nu s-a făcut remarcat în nici un fel. Nu și-a deschis afaceri importante, nu a făcut acte caritabile despre care să se știe și nici nu a ieșit în evidență printr-un mod de viață extravagant.
În oraș, este cunoscut doar ca proprietar al firmei de taxi SC Deutiu SRL Fălticeni, autoturismele Dacia Logan de culoare galbenă pe care le deține fiind însă puține la număr. De asemenea, persoanele importante din municipiu știu că acesta este implicat și în domeniul imobiliarelor, alături de un om de afaceri care ridică locuințe la intrarea în Fălticeni, dinspre Suceava.
„Sparge” bani la cazinou
Jocurile de noroc se dovedesc a fi o mare pasiune pentru Adrian Tulumb, în municipiul Fălticeni acesta fiind cunoscut cu un client fidel al cazinourilor. Surse demne de încredere au precizat că ultima unitate de acest gen care mai rezistă pe piața din Fălticeni i-a „absorbit” sume importante jucătorului în mai multe rânduri.
Contactat telefonic de reporterii „Monitorul de Suceava”, acesta nu a dorit să intre în detalii cu privire la viața sa de după marele câștig, explicând pe un ton arogant că este foarte obosit și nu este dispus să iasă din casă pentru o discuție, mai ales cu un reporter.
Deși situația sa nu poate fi comparată cu cea a lui Dan Neculai Amariei, tânărul din comuna Baia care a câștigat 1,3 milioane de dolari la loto în 2003 și și-a pierdut cea mai mare parte a averii, nici Adrian Tulumb nu a realizat foarte multe lucruri până acum, mulți oameni din Fălticeni fiind de părere că este o chestiune de timp până când și acesta va avea soarta lui Amariei.
Viață de lux
Ultimul mare câștigător la loto din județ, un client fidel al cazinourilor
