Ultimul joc…

Părinții plecaseră de acasă, având încredere în Radu. Plecaseră la bunica, la mama mamei lui, care se simțea foarte rău.
La plecare, și mama și tata l-au pupat. Apoi, au închis ușa camerei. S-a auzit cum au închis și ușa casei. Când Radu a auzit că s-au suit în lift, s-a dat repede jos din pat să se uite pe geam. Nu, nu ca să le facă semn cu mâna. Ci ca să se convingă că pleacă. I-a văzut suindu-se în mașină. Au plecat…
„Ce bine…”, spuse copilul. Aprinse lumina în cameră și apoi dădu drumul calculatorului. Putea să se joace în voie – pentru că părinții îi spuseseră că se vor întoarce dimineața…
Radu începu să se joace jocul lui preferat, „Victima”. Era un joc în care te luptai cu diferiți dușmani și, dacă reușeai să omori unul din ei, îți dădeai seama cât de puternic a fost după numărul de puncte pe care îl primeai.
Radu se jucase atât de mult atât acest joc, încât aproape de fiecare dată ajungea la nivelul 10, unde erau dușmanii cei mai puternici.
*
Se jucă o oră, se jucă două ore, după trei ore ochii începuseră să îi lăcrimeze. Dar nu vroia să se lase. Vroia să bată recordul săptămânii trecute, dar nu reușea. Îi era din ce în ce mai somn, capul îl durea, dar era hotărât să nu se culce până ce nu va ajunge la un nou record. Ațipise de câteva ori, dar anunțul „Game over”, „Jocul s-a terminat”, îl trezea de fiecare dată.
La un moment dat, după ce omorâse toți adversarii de la nivelul 10, când depășise vechiul record, pe ecran a apărut o imagine care a făcut să îi sară inima din piept de bucurie. Trecuse la nivelul 11…
„Oare de ce în instrucțiuni scrie că sunt doar 10 nivele? Abia aștept să trec și de nivelul ăsta…”
Adversarii de la nivelul acesta erau mult mai greu de învins. Pentru prima victimă a primit, spre dezamăgirea lui, foarte puține puncte. Poate și pentru că era un copil – era primul copil care apăruse în jocul acesta… Când pe monitor a apărut victima, numele ei și punctajul obținut, Radu s-a mirat foarte tare, pentru că victima arăta ca și colegul lui de bancă, Răzvan, și avea același nume. De obicei, victimele de la primele nivele aveau nume ciudate, din litere și cifre. Aici era altfel. Și punctajul era foarte mic.
*
A doua victimă, Mihai, semăna izbitor cu cel mai bun prieten al lui Radu. Și numele era la fel…
Până ca Radu să devină obsedat de jocurile pe calculator, ieșeau în fiecare zi în parc, să joace tenis sau fotbal. Dar, de când Radu primise de ziua lui un calculator, era pur și simplu imposibil să îl mai desprinzi de monitor.
Cum venea de la școală, după ce mânca prânzul își făcea la repezeală temele și apoi stătea să se joace pe calculator. La început părinții se gândiseră că băiatului îi prinde bine joaca pe calculator, dar nu a trecut mult până să își dea seama că pur și simplu calculatorul schimbase viața copilului lor. Era din ce în ce mai iritat, la școală era neatent, se închisese în el, nu mai ieșea să se joace cu prietenii.
Băiatul era din ce în ce mai fascinat de nivelul 11: „Voi face orice ca să trec și de nivelul ăsta…”
*
Faptul că victimele semănau cu oamenii pe care îi cunoștea nu îl mai pusese pe gânduri. Reușise să îl împuște și pe bunicul său – bunic care în viața reală se tot lupta să îi convingă pe părinți să vândă calculatorul sau să îl arunce…
Imaginea bunicului l-a șocat, așa că se hotărâse să nu se mai uite la numele și înfățișarea victimelor, ci doar la punctajul obținut. După alte patru victime, imagini luminoase de pe monitor îl anunțau că este marele învingător, că trecuse la nivelul următor.
Radu era foarte atent, era decis să treacă și de nivelul acesta. Lupta a fost foarte foarte grea, deși lupta tot cu un copil. Parcă victima îi intuia toate mișcările, parcă îi știa gândurile. Gândea aproape la fel cu el. Lupta era din ce în ce mai strânsă dar, până la urmă, victima a căzut la pământ, împușcată în cap…
Radu vedea pe ecran victima, pe care o chema tot… Radu… Parcă pe monitor era tot el. Se privea cu atenție, din mai multe unghiuri. Da, el era.
Imaginea l-a șocat puternic. Nu se gândise niciodată la moarte până atunci. Își privea victima în ochi… și avea strania senzație că privește în oglindă. Doar că victima avea ochii umflați de oboseală și fața foarte palidă.
*
Auzi un zgomot ciudat, și apoi o voce aspră:
– Radule, ce faci aici? Radule…
Deschise ochii cu greu, și în fața ochilor văzu monitorul deschis. Adormise în fața calculatorului. Totul fusese doar un vis… Se întoarse spre ușa camerei. Părinții îl priveau, cu ochii triști.
– Am avut încredere în tine… Dar…
– Oricum, bunica a murit, îi spuse tatăl.
Părinții au ieșit din cameră și l-au lăsat singur. Era prea mâhniți ca să îl mai certe…
Radu s-a dus la baie să se spele. Când și-a văzut chipul în oglindă, s-a speriat. Ochii lui erau umflați de oboseală, ca ai victimei din vis. Și fața lui era palidă. Arăta exact ca și copilul pe care îl împușcase în vis…
În loc să se spele, Radu se întoarse în cameră, se așeză la birou, căută fișierul care conținea jocurile pe calculator și îl șterse. Apăsă butonul DELETE, preferând să își șteargă toate jocurile decât să îi șteargă jocurile viața.
Înțelesese că, în loc să se joace pe calculator, calculatorul se juca cu el. Și, până atunci îl tot învinsese…
(www.ortodoxRadio.ro)