Deși suculent, cred că subiectul Mutu trebuie evitat pe cât posibil la cald, cel puțin când e vorba de verdicte. După ce se vor mai așeza lucrurile, s-ar putea ca tonul vehement să se mai înmoaie. Când Mutu se va aciua la vreun club, vendetta aia a lui împotriva tuturor l-ar putea scoate cât de cât la lumină, chiar dacă forțat, precum se trăgea baronul Munchaussen de păr pentru a ieși din groapă. După celălalt episod cu care a oripilat lumea, cel cu cocaina, Mutu a avut o perioadă aproape impecabilă la Juve, când a tras ca un sclav ca să se impună în echipa lui Capello. Un fel de salt până în buza următoarei căderi. E drept că acum va trebui să tragă după el și anii care i s-au așezat pe umeri. Oricum, să recunoaștem, este o oarecare diferență între fapte și felul cum a fost prezentat inițial cazul, cu Mutu sărind la bătaie cu antrenorul Mihajlovic. Așa că unii editorialiști centrali, deloc începători, s-au repezit să-i dea în cap și pentru acest lucru, pe sistemul bate fierul cât e cald, chiar fără siguranța nicovalei. Drept este că puțin educatul Mutu, în fapt la asta se reduce problema, are și o problemă de percepție. El spune că se aștepta la mai mult respect de la Fiorentina! Na-ți-o frântă că ți-am dres-o! Nu cumva trebuia să fie pe dos, adică fotbalistul era cel dator?! Clubul toscan i-a plătit aproape un an, degeaba, jumătate din salariu. Desigur, i l-ar fi plătit întreg dacă Mutu și-ar fi rupt ligamentele pentru culoarea viola. N-a fost cazul, iar de aici orice om de bun simț ar deduce că a înșelat așteptările unor oameni, de la conducători la suporteri, și-ar îndesa capul între urechi și ar încerca să recupereze timpul pierdut. Totuși, în comportamentul belicos al lui Mutu zăresc ceva din învățăturile lui Becali cel mare, ăl de-a aruncat în derizoriu până și supranumele de Scarface. Fii tare-n gură și-i facem pe fraieri, parcă-l aud… E, uite că nu-i deloc așa, ba chiar ar putea ieși exact pe dos dacă oficialii Fiorentinei se vor înverșuna și-l vor suspenda pe Mutu în loc să-l transfere. Deja varianta aia aiuritoare, cu transferul pe gratis (=salariu mare=comision așijderea), a fost compromisă, de-acum ultimul cui la coșciug ar fi ca Mutu să rămână în continuare pe butuci. Un cui bătut de Mutu însuși, cu ciocanul lui don „Giovanni”!