Curs festiv

Ultimul clopoțel pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”

Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”
Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”

Pentru clasele a XII-a ale Colegiului Național „Petru Rareș”, clopoțelul a sunat vineri, 31 mai, pentru ultima oară, absolvenții instituției marcând evenimentul terminal printr-un curs festiv găzduit de Casa de Cultură a municipiului. În cadrul ceremoniei, diriginții au strigat pentru ultima dată catalogul, au rostit cuvinte de mulțumire și au făcut fotografii de grup cu elevii pe care i-au coordonat timp de patru ani. De cealaltă parte, îmbrăcați cu robe, cu toci și eșarfe, cei peste 200 de absolvenți au fost aplaudați de dascălii și părinții prezenți la eveniment.
Manifestarea, care a fost moderată de directorul colegiului, prof. Daniela Dungeanu, a debutat cu imnului studențesc Gaudeamus Igitur, interpretat cu emoție de cele opt clase de absolvenți ai promoției 2013.
„A fost un drum de patru ani presărat cu bucurii și rezultate frumoase, dar și unul cu satisfacții importante pentru dascăli, care astfel și-au văzut munca răsplătită”, le-a transmis Daniela Dungeanu liceenilor.
Întreg auditoriul a păstrat un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Birnicu, cel care ar fi trebuit ca vineri să încheie cei patru ani de liceu, alături de colegii săi. Alexandru a decedat în luna martie a acestui an, în condiții tragice, după ce a făcut stop cardio-respirator. Imagini cu acesta au rulat pe videoproiectorul situat lângă scenă, momentul fiind unul extrem de emoționant și tulburător, dar și dureros pentru toți cei care l-au cunoscut pe Alex. Conducerea liceului a acordat, post mortem, o diplomă de onoare, cea mai înaltă distincție a colegiului, elevului Alexandru Bernicu, „pentru rezultatele sale și pentru numeroasele acțiuni de caritate ca reprezentant al organizației Crucea Roșie, pentru spirit altruist, creator, gândire pozitivă, perseverență, deschidere spre nou, umor și considerație față de cei din jur, elev a cărui activitate în viața școlii onorează și constituie un exemplu”.
A doua diplomă de onoare i-a revenit absolventului Iulian Fodor, distincția fiindu-i acordată în urma unui vot secret al colegiilor și profesorilor colegiului.
Premii pentru olimpicii naționali ai colegiului
Lucian Lungu a acordat, din partea Comitetului de părinți ai elevilor Colegiului „Petru Rareș”, premii în bani celor trei olimpici naționali (din anul 2012-2013) ai promoției 2013. Au primit distincții următorii: Ana Maria Bocancia – premiul I la Olimpiada Națională de Limbă Spaniolă (prof. coordonatori Anda Perju și Ancuța Norocel), Adrian Mateoaia – premiul I la Olimpiada Națională de Tehnologie a Informației (coordonat de prof. Narcisa Ștefănescu) și Maria Gavrilovici – premiul special la Olimpiada Națională de Limbă Franceză (prof. îndrumător Luminița Mocanu).
Premiul Bursa „Frieda Vigder”, în valoare de 1.000 de dolari, acordat pentru al patrulea an consecutiv
În iulie 2009, la colegiul sucevean, cu sprijinul prof. Ica Manas Zloczower de la „Case Western Reserve University” din Cleveland, Ohio, s-a instituit Premiul „Profesor Frieda Vigder”, care se acordă la sfârșitul fiecărui an școlar unui absolvent al colegiului pentru rezultate foarte bune la învățătură, selectat după analiza recomandărilor trimise de profesorii diriginți. Frieda Vigder a fost director al Liceului „Petru Rareș” între anii 1957-1963. Bursa în valoare de 1.000 de dolari a fost acordată, în acest an, elevului Emanuel Vlăduț Magas.
Totodată, pentru prima dată în acest an, conducerea liceului a acordat Diplomă de excelență academică, recompensă ce le revine tuturor absolvenților care au obținut premii internaționale.
Anul acesta, Diploma de excelență academică i-a revenit Adnanei Leizeriuc. Eleva a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada, desfășurată în perioada 12-20 iunie 2012, în Yakutsk, Rusia. Adnana este elevă a colegiului încă din clasa a V-a și a studiat chimia în gimnaziu cu prof. Gabriela Mateiciuc, iar în liceu cu prof. Dana Capbun.

Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”
Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”
Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”
Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”
Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”
Curs festiv găzduit de Casa de Cultură pentru promoția 2013 a Colegiului Național „Petru Rareș”

Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc