Ciclismul în corzi

Ultimul câștigător al Turului Franței, suspect de dopaj



Contador a fost depistat cu clenbuterol
Contador a fost depistat cu clenbuterol

Ciclistul spaniol Alberto Contador, suspendat provizoriu după ce un test antidoping efectuat la Turul Franței a relevat urme de substanțe interzise în corpul său, a declarat, joi, că este victima unei contaminări alimentare, informează AFP. .
„Este un caz de contaminare alimentară, iar eu sunt victima. E un caz excepțional, este vorba despre o concentrație de clenbuterol de numai 0,00000000005 grame la un mililitru”, a declarat Contador, 27 de ani, în cadrul unei conferințe de presă organizate în orașul său natal, Pinto, lângă Madrid.
Triplul câștigător al Turului Franței (2007, 2009, 2010) a motivat prezența clenbuterolului în corpul său prin faptul că a mâncat carne cu o zi înaintea datei la care a fost efectuat controlul antidoping (21 iulie 2010). Ibericul spune că Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a admis, într-o reuniune care a avut loc la 26 august, că este vorba despre contaminare alimentară.
Contador nu a oferit detalii referitoare la proveniența cărnii incriminate, menționând că nu dorește să acuze pe nimeni. Spaniolul consideră că solicitarea unor investigații științifice suplimentare, de către forurile competente, înainte de fi trase concluziile reprezintă „un semn că nu este vorba despre doping”.
Ciclistul spaniol Alberto Contador a fost suspendat provizoriu de Uniunea Ciclistă Internațională (UCI), după ce rezultatul unui test antidoping la care sportivul a fost supus în timpul Turului Franței din acest an a fost anormal.
UCI a confirmat prezența unor urme „extrem de scăzute” de clenbuterol, substanță interzisă. Contador a explicat acest rezultat printr-o contaminare alimentară. Testul a fost efectuat la 21 iulie, în a doua zi de pauză a Turului Franței, competiție pe care ciclistul spaniol a câștigat-o pentru a treia oară.
Clenbuterolul îmbunătățește funcția respiratorie, însă are și efecte anabolizante, scăzând cantitatea de grăsime din corp și crescând, în același timp, masa musculară. Substanța, un anabolizant, se folosește și la tratarea animalelor.
Organizatorii Turului Franței au precizat că vor lua o decizie în privința lui Contador după o hotărâre definitivă a UCI în acest caz.



Recomandări