În aceste zile, când fotbalistul Adrian Mutu face – se mai îndoiește cineva ? – ultimii bulbuci cu diametru considerabil din viața sa, i-am rememorat, nu fără un oarecare sadism, o parte din bulbucii anteriori.
Se poate spune că „ființa” asta – o putem, cu generozitate, numi astfel – a avut un trai atâta de zărghit și de aiurit, ca și când cineva l-ar fi aruncat, intenționat sau mai curând din neglijență, într-un mixer mare cât un dulap. Un mixer unde nu a fost lăsat nicio clipă să-și tragă sufletul.
De toate a avut parte creatura asta în mixerul unde a nimerit: de tăvăleală cu muieri de toate culorile și calibrele, de udătură cât să faci să se reverse cu ea lacul de acumulare de la Bicaz, de droguri pe care le bei cu nasul, până ce vezi îngeri zburătăcind prin văzduh ca bezmeticii… De cafteli cu maxilare rupte și de păruieli cu răngi de oțel, aplicate unor oameni ieșiți și ei la un friptan cu nevestele prin restaurante sau unor ospătari care parcă revendicau, tocmai de la el – domnul diriginte Mutu – niște palme educative… De contre și de sfădeli cu mai toți antrenorii întâlniți în carieră, drept urmare firească a acestui continuu zbucium, la care l-a condamnat viața. O viață care, culmea ironiei, n-a avut în comun cu sportul decât faptul că subiectul a purtat uneori tricou, pantalonași scurți și jambiere.
Pe unii dintre cei pe care i-a caftit, marele jucător i-a făcut, fără să vrea, vedete. Îmi amintesc, acum patru ani și ceva, cum Adrian Mutu a binevoit să tăbăcească pielea unui chelner, Gigi Grosu, care peste noapte s-a văzut star, cu interviuri la televiziune și poze la gazete. Nu-s mare meșter la cuvinte, dar presupun că asta înseamnă să ajungi vedetă pe propria-ți piele.
Cam la fel a devenit vedetă și marea actriță Margareta Baciu. Pe când lucra ca taxatoare pe tramvai, a fost văzută de poetul Mihai Codreanu, pe atunci directorul Teatrului Național din Iași, care i-a cerut să dea o probă pentru un rol.
