Astăzi, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, se va afla pe platourile de filmare ale Antenei 1 București, unde va participa la emisiunea “Genialii”. “Am primit un telefon de la realizatorii…
După cuprinsul ei, rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulțumire și de cerere. Prin rugăciunea de laudă îl premărim pe Dumnezeu, ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute, adică…
– Cei neascultători sînt tulburați de gîndurile rele, deoarece în felul acesta Domnul ne învață să fim ascultători și astfel să vedem milostivirea Lui încă din viața aceasta. Mintea noastră…
– Iertarea este dar, este generozitate impetuoasă, infinită – Ea este o dreptate de dincolo de lege, care nu desființează legea, ci o încoronează cu un spor de dărnicie –…
Ministrul elvețian de Externe, Micheline Calmy-Rey, a declarat că orice nouă extindere a Uniunii Europene, cum ar fi cea care vizează integrarea României și Bulgariei în 2007, ar putea face…
Președintele executiv al PSD Adrian Năstase consideră că, prin propunerea Alianței de a se introduce în Parlament votul prin corespondență, ”s-ar încălca foarte tare viața parlamentară”. ”În măsura în care…
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că farmaciile care nu aplică decizia de ieftinire a medicamentelor riscă rezilierea contractelor semnate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate…
Dacă cineva astăzi în Europa mai pune sub semnul întrebării intrarea României în UE, nu face decât să fie în afara timpului, a declarat, luni, președintele Traian Băsescu, la o…
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT) a început negocierile cu Banca Mondială pentru contractarea de credite în valoare de 230 milioane de euro pe an, fonduri care vor fi alocate…
– Ultima majorare a prețului național de referință pentru energia termică, efectuată la începutul lunii august a anului trecut, a fost de 12%, pînă la 896.000 lei/gigacalorie Ministrul Economiei și…
Circulația pe podul principal de la Mărăcineni, care asigura traficul pe DN 2 E 85 între Muntenia și Moldova, ar putea fi reluată mai devreme de 1 noiembrie – termenul…
Tarifele la energie electrică nu vor fi majorate, anul viitor, peste nivelul inflației din 2005, a declarat, luni, într-o conferință de presă, Codruț Șereș, ministrul Economiei și Comerțului. „Din discuțiile…
– Dinamo a zdrobit cu scorul de 5-2 (4-0) formația Rapid într-un meci contînd pentru etapa a VII-a – Steaua a învins la limită la Iași și se menține în…
Fostul internațional și selecționer Gheorghe Hagi, prezent, luni, la inaugurarea Centrului Național și Academiei de Fotbal Mogoșoaia, a declarat că președinte al Federației Române de Fotbal (FRF) trebuei să fie…
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a apreciat, luni, că efectele dezastruoase la infrastructura județului au fost determinate și de excavațiile necontrolate de balast de pe diverse cursuri de apă, motiv…
De la Consulatul General al Ucrainei la Suceava: Comunicat de presă Consulatul General al Ucrainei la Suceava aduce la cunoștință faptul că, la data de 7 iulie 2005, Rada Supremă…
Aproape jumătate din aparatura de bază pentru investigații medicale din dotarea Spitalului Județean de Urgență Suceava este “în aer”, după ce mai multe aparate, inclusiv computerul tomograf, s-au defectat, a…
Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice care se sărbătorește în fiecare an în data de 1 octombrie va fi aniversată în acest an pe 30 septembrie, a anunțat directorul executiv al…
Alegerile desfășurate recent în cadrul organizației de tineret a PD din municipiul Cîmpulung Moldovenesc au consemnat o premieră pe scena politică suceveană. Toate funcțiile de conducere, cu excepția celei de…
Casa Județeană de Pensii, prin vocea directorului executiv Robert Marian, face un apel către agenții economici dar și către unitățile bugetare pentru a depune în timp util documentele necesare virării…
– Cei doi, soț și soție, au fost luați de viitură după ce puntea pietonală din satul Gura Solcii, peste rîul Suceava, pe care o traversau, s-a prăbușit – Prefectul…
Operațiunea de recalculare a pensiilor în județul Suceava în care au intrat 106.000 de pensionari din cei aproape 200.000 existenți, va fi finalizată cel mai probabil în jurul datei de…
Prefectul Orest Onofrei (foto) a declarat ieri, într-o conferință de presă, că va trimite o scrisoare oficială Administrației Prezidențiale în care „va sugera” ca la viitoarele întâlniri ale președintelui României…
– Celebra fanfară de la Chilișeni și-a “dat duhul” la 60 de ani de la înființare – Deși a supraviețuit celui de-al doilea război mondial, formația nu a putut rezista…
– Un tînăr de 20 de ani și-a pierdut viața în accidentul care a transformat autoturismul Mercedes Cobra într-un morman de fiare – Un alt tînăr din mașină a fost…
Luna octombrie se anunță a fi o lună plină pentru Complexul Muzeal Bucovina (CMB). Nu în sens astronomic, care vizează astrul nopții în faza în care își mărește suprafața atingînd…
– Ilaria Repta, 75 de ani, din Măriței-Dărmănești, a fost atacată în noaptea de vineri spre sîmbătă în propria casă – Un individ necunoscut i-a pus mîna la gură, a…
Ridurile sînt inevitabile precum taxele. Oricî de mult am îcerca…nu putem să scăpăm de ele. Fie că sînt riduri de expresie, care apar la 30 de ani, fie că sînt…
Un băiat în vîrstă de 14 ani a ajuns cu răni grave la Spitalul Județean Suceava, după ce oiștea unei căruțe i-a străpuns pieptul. Tragicul accident s-a petrecut vineri seară,…
Un autoturism care s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului a luat foc și a ars în totalitate, șoferul și un pasager aflat în mașină reușind cu greu…
– Solicitarea a fost făcută de către Consiliul Superior al Magistraturii, acum două luni de zile Obligați printr-un ordin al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să depună declarații pe propria…
Primarul comunei Vama, Dorin Preutescu (PSD) a onorat invitația organizației locale PD și a participat la o întrunire a acestui partid. Potrivit precizărilor secretarilor zonali PD Radu Mihalescul și Daniel…
Ersatz este cuvîntul german ce desemnează înlocuitorii; definiția din dicționare „o imitație ori substitut inferior și artificial”. „Nechezolul” românesc ilustra, pe vremuri, cel mai bine concept de ersatz: ne prefăceam…
Pur româneasca vorbă care zice că nici o minune nu ține mai mult de trei zile tinde să-și piardă valabilitatea de cînd a izvorît fenomenul CFR Cluj. De fapt, cred…
– Viitorul Liteni a reușit să scoată un egal la Bîrlad, în timp ce Dorna Vatra Dornei a fost învinsă, la limită, de FCM II Bacău Viitorul Liteni s-a întors…
Chiar dacă trimisul postului Radio Iași a notat cu nota 5 prestația brigăzii de arbitri ce a oficiat la întîlnirea Dacia Unirea Brăila – Cetatea, iar opinia generală este că…
– În cadrul etapei a VI-a din Divizia B, Dacia Unirea Brăila – Cetatea Suceava 2-1 (0-0) – Jucătorilor antrenați de Ioan Radu le-au fost anulate două goluri, dintre care…
– Împătimiții acestor jocuri mizează sume ce ajung și la cîteva milioane de lei vechi pe zi, iar cîștigurile depind de surprizele care se înregistrează – De curînd, un parior…
– Evenimentul a fost marcat de un concert al formației SISTEM Cel mai important dealer Orange din România, EURO GSM a lansat la sfîrșitul săptămînii trecute în județul Suceava primul…
Asociația pentru Turism Bucovina a lansat recent un important concurs de fotografie, intitulat BKT 2005 – “Dor de Bucovina”, care se va desfășura pînă pe 15 octombrie 2005. Decernarea premiilor…
Anul acesta, pregătirile pentru iarnă în municipiul Suceava vor începe mult mai devreme, chiar din luna octombrie. Așa a declarat primarul Ion Lungu, care a spus că vrea ca amenajarea…
– În autobuzele și troleibuzele TPL vor fi în permanență controlori-încasatori, care vor avea în sarcină și paza autovehiculelor De la 1 octombrie, municipalitatea vrea să le găsească “ac de…
– Pentru că Primăria Suceava nu are acești bani, lucrările vor fi încredințate unor societăți de construcții, care vor putea vinde apartamentele ce nu sînt precontractate După aproape 15 ani…
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel,…
Hirotonia (Preoția) este a cincea sfîntă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mîinilor și rugăciunea arhiereului, se împărtășește unor bărbați, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă…
– Supărați pe evoluția jucătorilor, fanii lui Poli nu au încurajat echipa, iar la final au scandat “Mercenarilor” – CFR Cluj își continuă parcursul de regularitate și este neînvinsă la…
Retrogradarea în Divizia B pare să-i fi priit Craiovei. După 6 etape, echipa patronată de controversatul Adrian Mititelu a adunat tot atîtea victorii, fără să fi încasat nici măcar un…