Fălticeni au pornit din nou în misiune miercuri, atunci cînd le-a fost semnalat un incendiu într-o comună învecinată. Apelurile către pompieri au venit din partea mai multor șoferi care circulau…
– La festivitatea de deschidere care a avut loc ieri a participat chestorul Elisabeta Lipă – În urma acestui concurs se va alcătui lotul național care va participa la Campionatul…
– Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a spus că aproximativ 15% dintre contribuabili au trecut greșit codurile IBAN pe ordinele de plată – Documentele care vor întocmite în continuare eronat…
Pe vremuri, tronul Moldovei (și cel al Țării Românești) era ținut plătind haraciul către Înalta Poartă. Cel ce-și dorea să stăpânească “sărăcia și nevoile și neamul” românești cumpăra înainte de…
Serile muzicale organizate de Complexul Muzeal Bucovina în colaborare cu reprezentantul IFA (Institutul pentru Relații Externe) Stuttgart, asistentul cultural Manfred Gimpel, care activează în cadrul Forumului Democrat German – Forumul…
Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național (DCCPCN) Suceava a editat și a pus în circulație gratuit „Agenda culturală 2006”, un calendar al manifestărilor prezentat bilingv (română-ucraineană) programate în…
Astăzi debutează la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” cea de-a cincea ediție a concursului interjudețean de creativitate software „Linfo@SV”. Este vorba despre un proiect inițiat cu cinci ani în…
La aproape o săptămână după meciul din Cupa României, disputat în compania campioanei Dinamo București și la o săptămână înaintea începerii returului Divizie A, sâmbătă, începând cu orele 11.00, în…
După o pauză competițională de peste două luni de zile, sâmbătă, începând cu orele 10.00, atleții cluburilor sportive din județul Suceava intră din nou în febra competițiilor oficiale, cu primul…
– Autorități și cadre medico – sanitare au participat ieri la inaugurarea „noii” secții Secția de Diabet a Spitalului Județean Suceava și-a schimbat fața, fiind renovată complet. La acest moment,…
Spitalul Județean Suceava are nevoie de 10 miliarde de lei lunar pentru achiziționarea medicamentelor destinate pacienților. Cel puțin așa reiese dintr-o evaluare efectuată recent de către conducerea unității. Suma este…
Directorul administrativ al Spitalului Județean Suceava, Liviu Netea, și-a înaintat demisia în cursul zilei de 7 februarie a.c. Anunțul a fost făcut ieri de către directorul general al spitalului, doctor…
– În urma cercetărilor, Poliția a stabilit că povestea adolescentei care susținea că a fost violată într-un maxi taxi este o pură invenție – Minora a recunoscut în fața organelor…
Președintele moldovean Voronin și-a publicat o carte – un fel de „Mein Kampf” în care-și înfățișează simpatiile, idiosincraziile, iluziile, umorile ș.a.m.d. Într-un context bizar, doi mari scriitori basarabeni, amândoi membri…
Real Madrid a “encajado”, adică a încasat, un set la 1! Un 6-1 diluvian în semifinalele Cupei Regelui, contra Realului din Zaragoza. Și înfrângerile pot fi galactice, nu-i așa? Mai…
– La două luni de la dispariție, Ioan Jucan, de 48 de ani, din Mănăstirea Humorului, a fost descoperit înghețat într-un pârâu și pe jumătate mâncat de fiarele pădurii Moarte…
După un tur de campionat în care problemele financiare s-au reflectat perfect în rezultatele modeste ale echipei, conducerea divizionarei C Dorna Vatra Dornei luptă în această perioadă pentru fortificarea lotului,…
Două familii de rromi din comuna Valea Moldovei s-au încăierat în apropierea unui bar din satul Mironu. Scandalul a fost provocat de patru indivizi, Petrică P. de 37 ani, Vasile…
Direcția Județeană de Statistică Suceava va demara începând cu 20 februarie o amplă anchetă structurală în agricultură. Această anchetă vizează obținerea de date și informații privind structura exploatației agricole și…
Miercuri, în jurul orelor 16.30, un cetățean italian imprudent a provocat un accident rutier în apropierea comunei Ciocănești. Datorită unei manevre greșite de depășire, italianul I. Virgilio, de 50 ani,…
– Câinii care trăiesc în adăpostul amenajat în lunca Sucevei primesc zilnic orez, deșeuri de carne și pâine, având un trai mult mai îndestulător decât unii suceveni nevoiași Cei aproximativ…
Scena Casei de Cultură Suceava a fost din nou, miercuri seara, locul în care două personalități ale muzicii ușoare românești au cântat și încântat sutele de suceveni aflați în sala…
Clubul Copiilor și Elevilor Gura Humorului organizează sâmbătă, la Sala „Mesteacănul”, de la Clubul de Munte „Best Western”, o acțiune care marchează „Ziua Japoniei – 11 februarie, doar că nici…
Cinci minori din zona Câmpulung Moldovenesc au fost internați în regim de urgență și, ulterior, dați în plasament, după ce părinții alcoolici îi trimiteau la cerșit și îi creșteau într-o…
Clădirea Palatului Administrativ Suceava s-a transformat ieri pentru câteva ore într-un adevărat cabinet oftalmologic. Și asta pentru că încă de la primele ore ale dimineții reprezentanții unei firme private din…
Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina ar putea fi modificat astfel încât fundația să aibă forma și structura cât mai apropiată de cea existentă înainte de anul 1945. Cel…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava va realiza un catalog al facilităților pe care comunitățile locale din județ le pot oferi potențialilor investitori străini. În acest sens, CCIA Suceava…
Cu toate că cele 15 autobuze IVECO noi comandate de Primăria Suceava anul trecut aveau ca termen limită de sosire data de 22 februarie, primarul Ion Lungu a spus ieri…
– Plombele care “au sărit” înainte de expirarea termenului de garanție vor trebui refăcute de firmele care au executat lucrările, pe cheltuiala proprie Nemulțumit de faptul că o bună parte…
Edilul șef al municipiului Suceava a anunțat ieri, că, în urma discuțiilor purtate zilele trecute la București, a primit asigurări că vor fi alocate fonduri din bugetul de stat, pentru…
– Într-o scrisoare trimisă din Israel primarului Sucevei, acestuia i se spune că pentru uciderea câinilor vagabonzi, a fost blestemat la Sfântul Mormânt și la Zidul Plângerii – Ion Lungu…
Seism”, „Umilință”: presa spaniolă apreciază joi că înfrângerea cu scorul de 6-1, în fața formației Real Zaragoza, va lăsa urme pentru un Real Madrid „nevindecat”, informează AFP. „Eșecul de ieri…
Antrenorul formației Steaua, Cosmin Olăroiu, a declarat, joi, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, înainte de plecarea echipei spre Olanda, că s-a consultat cu tehnicianul Ioan Andone în legătură cu viitorul…
Cotidianul Liberta a scris că portarul Bogdan Lobonț a fost ca un zid de netrecut, în partida pe care echipa AC Fiorentina a câștigat-o, miercuri, pe teren propriu, cu scorul…
Gimnastul Răzvan Șelariu va participa la Cupa Americii, care este prima sa competiție oficială din 2006, a declarat joi, președintele forului de specialiate, Adrian Stoica. „La Cupa Americii va merge…
În această lună, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Haralambie. Sfântul sfințit mucenic Haralambie a trăit în vremea împărăției lui Sever, pe când ighemon în cetatea Magneziei se afla…
Sfântul mucenic Haralambie, sărbătorit la 10 februarie, este făcător de minuni pentru calendarul ortodox și patron al bolilor pentru calendarul popular. Credința în acest sfânt a persistat în popor până…
Pentru a trăi viața în mod normal, fără abuzuri, fără ignorarea și încălcarea drepturilor membrilor societății, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În creștinism,…
Sunt multe aspecte foarte subtile și interesante în viața duhovnicească. Dar nu le vom cunoaște dacă ne vom opri la nevoințe exterioare. Pentru a ne schimba viața este necesară o…
Începuturile vieții creștine de la Dunăre (III) În creștinism ca și în limba latină vulgară, a obștii poporului, găsiră învingătorii și învinșii, stăpânii noi și cei vechi ai acestor locuri,…
Culoare, strălucire, volum Trei femei din patru își vopsesc părul… Este foarte bine că sunteți interesate de aspectul estetic al părului, însă nu trebuie uitat că firul de păr, pentru…
A avea atitudine este diferența dintre succes și eșec. Planul nostru pentru tine constă în 7 pași care te vor ajuta să fii mai motivată și să te ții serios…
Medeea Marinescu, Florin Piersic, George Mihăiță, Stela Popescu și trupa Iris s-au numărat, miercuri, printre câștigătorii premiilor VIP pentru performanțele lunii ianuarie. Florin Piersic a primit premiul de excelență VIP…
Dacă lumea s-ar lua după hainele care au fost prezentate în cadrul săptămânii modei de la New York, bărbații ar merge la muncă purtând pantaloni verzi à la Peter Pan,…
Cunoscutul actor american, Samuel Leroy Jackson a oferit o serie de amănunte picante despre felul cum membrii Academiei Americane de Film desemnează câștigătorii premiilor Oscar. După cum informează Libero.it, actorul,…
Pentru aproximativ 200 de dolari, israelienii vor putea trăi o experiență inedită: aceea de a face sex în cabina unui avion special transformată în dormitor, potrivit jurnalului Yédiot Aharonot, citat…
Luciano Pavarotti va cânta în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, care va avea loc vineri. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, purtătoarea de cuvânt…
Frumoasa actriță americană, Angelina Jolie, i-a cerut amantei sale să fie nașa copiilor săi, stârnind astfel furia iubitului său, Brad Pitt. După cum informează Contactmusic.com, Jolie i-a cerut lui Jenny…