Liberalii suceveni se pregătesc pentru a marca cum se cuvine împlinirea a 131 de ani de la înființarea PNL, aniversare care va avea loc pe 24 mai. Potrivit informațiilor furnizate…
– Debitele care se ridică la 84 de miliarde de lei, a spus Barbă, ar putea fi preluate la datoria publică sau de către firma care va cumpăra Termica în…
Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Pardău, critică atitudinea PSD față de eforturile pe care le fac autoritățile în vederea combaterii, prevenirii și răspândirii virusului gripei aviare. Pardău consideră că acțiunea…
Etapa a XV-a a adus pe primele două locuri în clasament echipele Ambro și Interconti, formații care în ultimele două ediții de campionat s-au aflat în lupta directă pentru câștigarea…
De o bună bucată de vreme nu mai intru pe forumuri, nu mai polemizez pe internet. Citesc, însă, reacțiile la articolele mele pentru a vedea ce părere au cititorii despre…
Galeria „Diplomat Art” a Consulatului General al României la Cernăuți, care a găzduit până acum numeroase manifestări expoziționale, multe dintre ele organizate în colaborare cu instituții și organizații culturale din…
Un tragic accident s-a petrecut sâmbătă dimineață pe raza comunei Verești. Un bărbat din localitate a murit, după ce mașina la volanul căreia se afla a fost lovită de tren.…
– Pândele în pădure și zecile de controale la gatere și autoturisme s-au concretizat în constatarea a nouă infracțiuni și aplicarea a peste 100 de amenzi O armată întreagă de…
– „Distracția” lor a fost întreruptă de polițiști – Puștanii s-au ales cu dosare penale pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice Patru tineri sunt…
Ministerul Integrării Europene, Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru tineret și Inspectoratul Școlar Suceava au organizat la școala creștină Filadelfia primul concurs interactiv cu elevii, pe teme de integrare…
Pentru doi elevi suceveni examenul de bacalaureat începe mai devreme, și asta pentru că aceștia se pregătesc în lotul olimpic al României, pentru participarea la competițiile școlare internaționale. Este vorba…
La finalul unui sezon foarte bun, în care au câștigat detașat Seria I a Diviziei A de Handbal și au promovat în Liga Națională, vineri seară, tinerii universitari ai echipei…
O femeie a încercat să se sinucidă, înfigându-și un cuțit în abdomen. Ana O., în vârstă de 46 de ani, din Suceava, a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică,…
– Până miercuri, gropile uriașe trebuie să dispară de pe DN17 – Chiar dacă drumul cu pricina face parte din tronsonul Suceava-Vatra Dornei, care urmează să fie complet modernizat, edilii…
Șeful Direcției de Sănătate Publică, Alexandru Paziuc, a purtat zilele acestea discuții cu directorul Spitalului Municipal Fălticeni, Adrian Sigmund, în urma cărora s-a decis reducerea de paturi în unele secții…
Înainte de a trece la tema tabletei de astăzi, nu pot să nu fac publică o informație mai mult decât semnificativă. Iat-o: o respectabilă doamnă din Iași, directoare economică într-o…
Dacă la Europenele de fotbal triumfase o echipă care a jucat inestetic, la Europenele de muzică a câștigat o trupă de-a dreptul hâdă (se leagă, Grecia, campioană europeană la fotbal,…
– Legea 69/2000 privind Legea educației fizice și a sportului și regulamentul de punere în aplicare a acestui act normativ au fost călcate în picioare fără nici un fel de…
Prin victoria cu Ceahlăul, Cetatea a scăpat de orice griji pe acest final de sezon, echipa fiind sigură acum de locul în Divizia B și în următorul campionat. De aceea…
Înfrângerea cu 2-0 în deplasarea de la Pașcani cu Leonard a consfințit retrogradarea din Divizia C a grupării Dorna Vatra Dornei la finalul acestui sezon. Chiar dacă fotbaliștii pregătiți de…
Cunoscut în lumea fotbalului ca fiind naș al fratelui său căruia îi dă gol pe unde îl prinde, Vladimir Prisacă nu s-a dezmințit nici sâmbătă, înscriind golul victorie Cetății în…
Datorită celor patru ex-forestieri din echipă, Vasile Prisacă, Lucian Goian, Augustin Ivașcă și Mihai Baicu, formația Ceahlăul Piatra Neamț a fost primită cu simpatie la Suceava. Însă cel mai ovaționat…
Cei 5.000 de spectatori prezenți sâmbătă pe stadionul Areni au trăit momente de groază cu cinci minute înainte de finalul întîlnirii. În urma unui duel aerian, Baicu l-a lovit cu…
– Aceste credite au rolul de a stimula întreprinzătorii din zonele montane și vizează doar 15 județe din țară Direcția pentru Agricultură și Dezvoltarea Rurală Suceava a trimis spre aprobare…
Comisarii Gărzii de Mediu Suceava nu au semnat procesele verbale de închidere și ecologizare a două perimetre miniere din județ, deoarece au constatat deficiențe în realizarea lucrărilor. La recepția de…
– Peste 60 de hectare de teren de pe teritoriul comunelor Fântâna Mare și Rădășeni nu pot fi transferate din domeniul public în cel privat din cauza comisiilor locale din…
Consilierii locali ai PSD Suceava îl invită pe primarul Ion Lungu „să iasă pe străzile Sucevei și să dirijeze singur circulația”, pe principalele artere de circulație. Declarația vine din partea…
Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că cel puțin doi miniștri ai Guvernului Tăriceanu ar trebui să fie remaniați. Potrivit Mirelei Adomnicăi,…
– Aproape 450 de tone de hribi, gălbiori și ghebe vor ajunge pe mesele italienilor În această perioadă, în pădurile Sucevei apar ciupercile, care sunt apreciate de populația locală, dar…
De luna viitoare, călătoriile cu autobuzele TPL s-ar putea să fie cu puțin mai scumpe, adică cu cei 1.000 de lei care se dau rest la achitarea contravalorii unei călătorii.…
De săptămâna trecută, aproape 12.000 de suceveni au motive să se bucure, privind lumea “cu alți ochi”, pentru că au avut parte de consultații gratuite, printr–o acțiune inițiată de Clubul…
Mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu s-a născut în anul 1790, într-o familie boierească din părțile Botoșanilor. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Secu, județul Neamț, în anul 1918, apoi, la…
Îndreptându-se spre casă, un țăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins…
– Rugăciunea lui Manase, regele lui Iuda, când se afla el ca rob în Babilon. 1. „Doamne, Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, ai lui Isaac și al lui…
Împăratul Constantin cel Mare (337-377) este una din personalitățile de seamă din istoria universală. Până la el, Biserica a îndurat grele persecuții din partea împăraților romani. Convertirea lui la creștinism…
Pentru că tenul tău merită tot ceea ce este mai bun, răsfață-l cu ajutorul unor rețete magice, cu ingrediente obișnuite și eficiente pentru textura lui. Suntem atât de obișnuiți să…
Ai ajuns pe ultima sută de metri. Dieta pe care ai urmat-o a dat roade, totul a mers de minune, până săptămâna asta. Fie Sărbătorile de Paște și mini-vacanța de…
Clasarea pe locul patru la Eurovison nu a însemnat o înfrângere pentru Mihai Trăistariu, reprezentantul României în finala competiției de sâmbătă seara, el reușind să atragă câteva oferte cel puțin…
Înainte de proiectarea pentru jurnaliști a celei de-a treia părți din seria „X-Men”, la festivalul de la Cannes, organizatorii au luat măsuri extreme de securitate pentru a împiedica piratarea pe…
La început a câștigat muzica ușoară, piese liniștite de dragoste. Apoi, la Eurovision a venit Abba. Au urmat să câștige, an de an, piese drăguțe, calme, mai ales din Irlanda…
La începutul săptămînii trecute, au fost făcute publice rezultatele unui sondaj de opinie realizat în municipiul Rădăuți în perioada aprilie-mai a acestui an și care a vizat mai multe probleme…
Echipa Poli Timișoara a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de formația Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Diviziei A. Oțelul a…
În Seria a II-a din Divizia B a mai rămas de lămurit doar numele echipei care va merge la baraj. Craiova a reușit să revină pe prima scenă a fotbalului…
Divizionara B suceveană a confirmat și sâmbătă în meciul disputat în compania liderului că traversează o perioadă fastă. Chiar dacă, lipsite de griji, cele două formații nu au oferit spectacolul…
Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunțat, duminică, că numărul confirmărilor de gripă aviară a ajuns la 26 de locații din județele Brașov, Bacău, Buzău, Vrancea, Covasna și Sibiu, în timp…
– Ponderea persoanelor fizice din România care au un credit personal a crescut de cinci ori, de la 3% la 16%, în perioada 2001- 2005 – Procentul celor care își…