Ultimele știri


Sâmbătă, 16 septembrie 2006

Steaua-Rapid, un derbi european

După o săptămână fantastică în cupele europene, formațiile românești se întorc la disputele interne. Și dacă Dinamo are o deplasare ușoară, la Vaslui, Steaua și Rapid se vor întâlni într-un…

Victorie cu goluri multe în Grecia

Echipa Dinamo București a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-3 (3-2), formația elenă Skoda Xanthi, în prima manșă a turului întâi al Cupei UEFA. Golurile echipei Dinamo au…

Primul derby al sezonului pe Areni

Partida de astăzi cu CS Otopeni este prima dintr-o serie de 6 meciuri de foc care-i așteaptă pe jucătorii suceveni. Astfel, în decurs de o lună și jumătate, fotbaliștii pregătiți…

Minciuna

Vreau să vă grăiesc puține cuvinte despre minciună, fiindcă văd că nu prea vă sârguiți să vă păziți limba și din aceasta lesne alunecăm spre multe răutăți. Căci, precum de…

Aforisme duhovnicești

– Tot ce ne înconjoară există pentru că Dumnezeu veghează asupra lumii. Dumnezeu poartă de grijă lumii și lumea continuă să existe. Dacă veți căuta să împliniți voia lui Dumnezeu…

Pe muchie de cuțit

În goana după tinerețe veșnică sau frumusețe conform tiparelor zilei, din ce în ce mai multe persoane apelează la procedurile chirurgiei estetice. Este acesta un avantaj al timpurilor moderne sau…

Kate Moss mai bogată ca niciodată

Publicitatea negativă este oricum o formă de publicitate și la un an de la scandalul legat de cocaină, Kate Moss este mai bogată ca niciodată. Vedeta este imagine în 14…

Somnul – secretul frumuseții lui J-Lo

Jennifer Lopez a dezvăluit presei americane secretul perfecțiunii tenului său : „somnul de frumusețe”. Potrivit site-ului Femalefirst.co.uk, cunoscuta artistă, care este căsătorită cu starul latino Marc Anthony, nu doarme niciodată…

Președintele vrea modificarea Codului de procedură

Președintele Traian Băsescu a apreciat, vineri, că pentru o eficientizare a actului de justiție ar trebui analizată posibilitatea modificării Codului de procedură, în sensul reducerii întârzierilor și al respectării stricte…

Din presa de altadata

„Petrecerea poporală din Vicovul-de-sus” „Stindardul tricolor, care fâlfâia Duminică în 29 August a.c. asupra locului de petrecere, a fost călăuzul oaspeților cari veniau din toate părțile numeroși spre a participa…

Vineri, 15 septembrie 2006

Perversitatea Dosariadei

Știri apărute în mai toată presa lasă să se înțeleagă că PNL nu mai are de gând să-i pedepsească pe acei lideri care s-au dovedit a fi colaboratori ai Securității.…

Ce-i mai memorabil la un doctorat

Sunt mândru că România se înfățișează mondialității curioase cu un șeptel strălucitor de doctori. Căci nimeni, absolut nimeni nu poate contesta că pe plaiurile noastre trăiesc, muncesc, și uneori gândesc…

Alarmă cu bombă la Primăria Bilca

– O minoră în vârstă de 13 ani va ajunge în fața procurorilor de Crimă Organizată, fiind cercetată într-un dosar penal la legea terorismului „Teroristă” la 13 ani. O puștoaică…

O nouă înfrângere în program

După două deplasări consecutive, rugbyștii suceveni se întorc în această săptămână pe teren propriu cu un meci foarte dificil în compania campioanei Steaua București, cea care nu le-a dat nici…