Ultimele știri


Miercuri, 26 octombrie 2005

CUI PRODEST?

Scandaluri literare mocnesc, în Diaspora, și-n est și-n vest, scriitorii români lăsînd impresia unei tot mai adînci despărțenii care nu poate fi calificată altfel decît… profund românească. Nu ne propunem…

Între lojă și peluză

Am ajuns rău de tot dacă fotbalul stă la mîna unor șlehte de indivizi abrutizați care pot compromite desfășurarea unui spectacol sportiv cînd vor mușchii lor. Sfidarea supremă este sugerată…

Tir răsturnat pe E 85, la Grănicești

– Autotrenul înmatriculat în Polonia transporta tuburi cinescopice, iar accidentul s-a petrecut, cel mai probabil, pentru că șoferul a adormit la volan – Karol Waclaw Sobiech, de 22 de ani,…

Cu gîndul la surpriză

– Deși pleacă din postura de outsider, Cetatea Suceava are de gînd să facă clipe grele trupei antrenată de Răzvan Lucescu – Partida Cetatea Suceava – Rapid București contează pentru…

Grevă de avertisment în școli

Astăzi, timp de două ore, în nici o școală din județul Suceava nu se vor ține cursuri. Conform hotărîrii pe care sindicatele au luat-o la mijlocul săptămînii trecute, astăzi, în…

Rugăciune înainte de Mărturisire

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și necuprins întru bunătate, Care ești din fire fără de păcat și pentru noi Te-ai făcut om fără de păcat, ascultă în ceasul…

Tatăl ceresc – dumnezeire izvorîtoare

Acest Nume Dumnezeiesc apare în teologia Sfîntului Dionosie Areopagitul (sec. V) fie în formularea: “Iar singurul izvor al Dumnezeirii celei mai presus de fire este Tatăl” (II, 5) fie într-o…

COMUNICAT DE PRESĂ

Cotidianul FLACĂRA IAȘULUI a devenit, începând cu 2005, un ziar persecutat de liderii locali ai Partidului Național Liberal, în frunte cu deputatul Relu Fenechiu (inclus pe lista Coaliției pentru un…

Marți, 25 octombrie 2005

Analfabeții anilor ’90

De cîte ori interesele mă mînă prin cartierele mai de mîna a doua din orașele țării, hoardele de copii mă copleșesc vizual și acustic. Atîta de gălăgios se manifestă ei,…

Secretele frumuseții naturale

Pentru menținerera frumuseții există o serie de rețete cosmetice naturiste, care pot fi preparate acasă fără multă oboseală și cu un efect deosebit, dar înainte de a utiliza toate aceste…