O carte pe zi: „Mereu cu gândul la ea” Autor: Jean‑Baptiste Andrea Traducător: Mihaela Stan Apariție: 2024 Nr. pagini: 464 Editura: Trei Jean-Baptiste Andrea este un scriitor, scenarist și regizor…
Un accident deosebit de grav a avut loc luni dimineață pe E 85, la ieșirea din municipiul Suceava spre Pătrăuți. Un autoturism Volvo s-a zdrobit de un autotren care nu…
Trei dintre funcționarele de la Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc puse sub acuzare la începutul lunii iulie a acestui an, în dosarul Parchetului General în care se anunța că în jur…
În limba arabă, Islam înseamnă supunere la Voința lui Dumnezeu. Este a treia religie avraamică monoteistă (iudaism, creștinism, islam). Este greșit percepută, în special, datorită fundamentalismului și terorismului care îngrozește…
Adesea ne simțim prinși într-un labirint de obligații și presiuni exterioare. Vocile din interiorul nostru ne spun constant: „trebuie să fiu mai productiv”, „trebuie să am mai mult succes”, „trebuie…
Activitatea în slujba aproapelui desfășurată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se oglindește zi de zi în dragostea oamenilor cu suflet mare, clerici și credincioși implicați în acțiuni filantropice, dar și…
Imprimă-ți în inimă numele lui Dumnezeu, însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, cea mai puternică legătură a omului cu Persoanele Preasfintei Treimi. Fii tu însuți mereu gata să te lași pironit…
În vremea aceea, Îl urma pe Iisus mulțime mare și Îl îmbulzea. Și era o femeie care avea curgere de sânge de doisprezece ani. Și multe îndurase de la mulți doctori,…
Crucea este arma cu care Mântuitorul lumii, Dumnezeu, a biruit pe diavolul. Și zic dușmanii Crucii că noi trebuie să cinstim numai pe Hristos, dar nu și crucea, că –…
Astăzi facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic NICHITA Gotul, care a pătimit pe vremea împăratului Constantin cel Mare (+ 372) Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios FILOTEI preotul din Opsidria…
În perioada 12-14 septembrie, municipiul Fălticeni a găzduit cea de-a V-a ediție a proiectului cultural „Fălticeni – Mon Amour”, o manifestare de anvergură organizată de Rotary Club Fălticeni, în parteneriat…
În deschiderea celei de-a V-a ediții a proiectului cultural „Fălticeni – Mon Amour”, organizat de Rotary Club Fălticeni și Primăria Municipiului Fălticeni, comunitatea locală a trăit clipe de emoție și…
Sâmbătă, 13 septembrie 2025, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni s-a transformat într-un templu al culorii și al emoției prin vernisajul expoziției de pictură „Meandrele timpului”, semnată de profesorul și…
Se ştie că de multe zeci de ani Brazilia reprezintă un izvor nesecat de fotbalişti pentru toată planeta, şi mai ales pentru teritoriul Europei, acolo unde se desfăşoară cele mai…
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a participat, în perioada 9–12 septembrie, la cea de-a XXXV-a ediție a conferinței și expoziției EAIE organizată de Asociația Europeană pentru Educație Internațională,…
Preșcolarii și elevii din județ care provin din familii cu venituri modeste, vor primi și în acest an școlar câte 500 de lei cu care vor putea să-și achiziționeze rechizite…
Sindicatele din educație anunță că acţiunile de protest vor continua, iar în perioada imediat următoare, forurile de conducere vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest.…
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic valabil astăzi, 14 septembrie, între orele 10:00 și 20:00, în jumătatea estică a județului Suceava. Potrivit meteorologilor, pe…
Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava a reușit să ofere o opoziție puternică, sâmbătă, pe stadionul Unirea, Științei Petroșani, în Divizia Națională de Seniori, cel puțin dacă ne raportăm la…
Echipa de tineret a României a câștigat titlul de vicecampioană balcanică la echitație, sărituri peste obstacole, în cadrul Balcaniadei 2025, competiție care s-a desfășurat în perioada 2 – 7 septembrie,…
Mai mulți copii au ajuns la spital la acest sfârșit de săptămână după ce au fost implicați în accidente pe drumurile publice, pe care se deplasau cu mopede, trotinete electrice…
100 de persoane din comuna Putna, multe dintre ele defavorizate, au fost consultate și investigate gratuit, sâmbătă, 13 septembrie 2025, de „Caravana cu medici” (medicină internă). Este vorba de un…
Polițiștii rutieri suceveni au desfășurat o acțiune de control pentru combaterea vitezei, cu radarele, timp de aproape o săptămână, ajungând la sancțiuni aproape record, peste 1.000 de amenzi și 90…
Copii cu Tulburări de Spectru Autist (TSA) au petrecut câteva zile de relaxare, împreună cu mamele lor, în Tabăra Respiro, organizată, în perioada 8 – 12 septembrie 2025, de Asociația…
Pompierii militari au intervenit în această noapte cu două autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu…
Primarii liberali suceveni, reuniți într-o ședință de lucru la Mitocu Dragomirnei, în prezența conducerii județene a PNL Suceava, și-au anunțat sprijinul față de premierul României, Ilie Bolojan. Ședința PNL Suceava…
Formația Șoimii Gura Humorului continuă să conducă ierarhia Seriei I a Ligii a III-a cu maximum de puncte. În runda a III-a, echipa pregătită de Valentin Suciu a dispus cu…
Populația municipiului Suceava a răspuns, sâmbătă, 13 septembrie, invitației primăriei de a participa la „Curățenia de toamnă”, o amplă acțiune de ecologizare în toate zonele municipiului. La apelul primăriei au…
Conducerea Prefecturii Suceava a transmis, sâmbătă, de Ziua Pompierilor din România un mesaj special de apreciere și recunoștință pentru toți cei care „poartă uniforma salvatorului” și care zi de zi,…
Expoziția de grafică „Culori și nonculori”, realizată de Cătălin Alexandru Chifan și Doru George Pascal, va putea fi admirată la Galeria Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Hol, Etaj I, Corp…
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, a fost arestat preventiv 30 de zile pentru încălcări repetate ale ordinului judecătoresc care îi interzicea orice contact cu…
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au desfășurat cercetări timp de mai multe zile pentru a-l pune sub acuzare pe un tânăr care a sfidat un echipaj cu radarul și…
Stau şi mă tot gândesc la bizara desfăşurare a meciului din Cipru şi încerc să îmi imaginez ce o fi în minţile celor direct implicaţi, începând cu fotbaliştii şi cu…
Cel mai mare patinoar artificial din județul Suceava, Patinoarul Areni, aflat în proprietatea Primăriei Suceava, urmează să fie scos la licitație și concesionat pentru o perioadă de 10 ani, cu…
Ediția a XXIII-a a Campionatului Județean de old-boys a debutat zilele trecute. În prima etapă s-au înregistrat următoarele rezultate: EcoOptic – Ripac Hugo Veteo 4-1, Steelcorp – Urșii 7-2, Kalman…
Zilele trecute, cocheta Bază Sportivă „Miraj Star” din Dragomirna a găzduit prima ediție a Cupei Atletic la tenis de câmp pentru copii. Evenimentul a beneficiat de participarea a 22 de…
Creștinii din Rădășeni și din împrejurimi sunt așteptați duminică, 14 septembrie 2025, începând cu ora 16:30, la un moment de profundă încărcătură spirituală: slujba de sfințire a temeliei Centrului Social…
Camera de Comerț și Industrie Suceava și consultantul fiscal Adrian Bența organizează un nou seminar de fiscalitate care va avea loc luni, 6 octombrie 2025, între orele 10:00 – 16:00.…
Furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă va fi întreruptă marți, 16 septembrie, între orele 07.00 – 19.00, pe patru străzi din municipiul Suceava, în vederea executării unor lucrări programate.…
MatHaus Suceava organizează în perioada 19–21 septembrie (vineri–duminică) Festivalul Construcțiilor, un eveniment de referință pentru industria construcțiilor, dedicat celor care doresc să descopere cele mai noi materiale, echipamente și soluții…
La aproape 7 ani, Aisha Begum Uddin, o fetiță cu rădăcini în satul Poiana, comuna Zvoriștea, a fost acceptată în prestigioasa organizație internațională Mensa, destinată persoanelor cu inteligență peste medie.…
Pe 13 septembrie este marcată ca în fiecare an ”Ziua Pompierilor din România”, aniversarea coborând în istorie până în anul 1848, când pompierii militari din București, sub comanda căpitanului Pavel…
Un silvicultor sucevean a reușit să se claseze pe primele locuri la o competiție profesională organizată în Republica Moldova, la care au fost invitați să participe și trei reprezentanți ai…
Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava debutează în această toamnă pe propriul teren, sâmbătă, 13 septembrie, pe stadionul Unirea, în fața unui adversar de tradiție, Știința Petroșani. Meciul se va…
Creșterea numărului de infecții respiratorii în rândul copiilor și adolescenților, odată cu debutul anului școlar, este explicată de doctorul Bogdan Bondaru, medic cu dublă specializare, în medicina de urgență și…
O superbă poveste muzicală, „Lyrica”, s-a scris joi seară, în centrul municipiului Suceava, în cadrul Simfoniilor de Toamnă, ediția a XII-a, eveniment organizat de Clubul Rotary Suceava-Bucovina. Muzica a avut…
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit în urma accidentului rutier care a avut loc vineri, la Păltinoasa, pe drumul spre Cacica, o porțiune de drum național…