Ultimele știri


Vineri, 3 iulie 2009

Goluri și goale

Jurnaliștii sportivi pândesc cât îi ziulica de lungă limba română, o urmăresc și, pe la colțuri, îi smulg poșeta, îi fură pensia și-o dau pe rachiu. Personal, nu contenesc a…

03 Iulie

„Iubesce școala, învață cât mai mult…” „De aceea tot-deauna am dis și vom dice clerului nostru: iubesce școala, învață cât mai mult, atât sciințele religioase sau theologice, cât și sciințele…

Au depășit un secol de viață

Au peste 100 de ani, au prins două războaie mondiale, cinci regimuri politice, patru regi și patru președinți. Sunt centenarii suceveni, care își povestesc acum experiențele de viață și își…

Mini introduce One Diesel din septembrie

Mini anunță intrarea unui automobil care promite consum minim și prestații echilibrate. Este vorba de One Diesel sau One D care va fi comercializat pe piața europeană începând din septembrie,…

Mercedes E-Guard, lux cu armură de panzer

Mercedes are o lungă tradiție în producția de automobile blindate. Este de ajuns să amintim de Papamobil, pentru a spune aproape totul despre popularitatea versiunilor cu un nivel ridicat de…

Dacia SUV, în carne și oase!

Dacia nu suflă o vorbă despre cel mai așteptat model al său, evident SUV-ul. Surprinsă în urmă cu doar o săptămână pe Transfăgărășan, o versiune de teste, complet camuflată, nu…

Cu limuzina la bac

Parcările din fața liceelor sucevene s-au transformat zilele acestea în adevărate parcuri auto, cu mașini frumos lustruite, conduse de tineri veniți să susțină examenul de bacalaureat. Una însă a „strălucit”…

Adolescentul miop

În jur, în realitatea imediată, subiecte destule. Cel mai greu, inclusiv de digerat, este Securitatea. Mai precis intruziunea sa în lumea sportului, printre cei cu carieră socotită model. Aș asemui…

Grigoraș va semna pentru doi ani

Antrenorul echipei Poli Iași, Petre Grigoraș, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că își dorește să obțină rezultate mai bune cu gruparea ieșeană decât în perioada în…