Ultimele știri


Joi, 9 decembrie 2010

Gripa ocolește județul Suceava

Nici un caz de gripă obișnuită sau cu virusul AH1N1 nu a fost înregistrat până acum în județ, a informat ieri, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP)…

BARÇA

Cum-necum, pe șantierul viitorului stadion național se lucrează. Se pare că, în sfârșit, vom avea o incintă onorabilă destinată marilor confruntări sportive naționale și internaționale. Alte orașe europene (n-am spus…

Pauza odihniților

S-a încheiat, așadar, la masa tratativelor, prima jumătate și ceva a campionatului nostru de nefotbal. La despărțire, deloc tragică, nu-ți vine să spui nici măcar „Dumnezeu să-l odihnească!”, fiindcă odihna…

Postul Crăciunului, un post al bucuriei

În tradiția populară, Postul Crăciunului este numit și postul de fericire, pentru că prin el se anunță Nașterea Mântuitorului. Este perioada unui ascetism vesel. Prefațând momentul de maximă bucurie al…

Semnificația colindelor

Colindele, alături de muzica bisericească, sunt și ele un fundament, o constantă, o soliditate a neamului nostru. Cine le-a scris, când au apărut, cine le-a compus melodiile? Nu se știe.…

Hyundai lansează un nou motor diesel pe i20

Hyundai apelează la câteva schimbări în fișa tehnică având ca scop sporirea interesului pentru mașini economice. Deja un succes printre amatorii de automobile urbane, i20 primește la un an de…

Ganoderma – ciuperca “miraculoasă”

Ganoderma este o „ciupercă minune”, denumită și Reishi, și a devenit un remediu alternativ de preferință atât pentru doctorii naturiști cât și pentru cei care se interesează de sănătatea lor,…