Ultimul concurent de la Folklung a fost Cosmin Lauran, un tânăr folkist care a început mai întâi cu vioara, pe la șapte ani. „Am făcut vreo 7 ani de vioară,…
Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Cluj, că în bugetul pe acest an există resurse financiare pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, urmând să fie extinsă pregătirea pentru tronsonul…
Premierul Emil Boc a anunțat, joi, că ultimul domeniu care mai trebuie reformat de Guvern este cel al legislației muncii, actualul Cod al Muncii fiind unul depășit, „un factor de…
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, afirmă că România are „o întârziere de circa 8%” la realizarea investițiilor de mediu asumate și cei care construiesc trebuie să ia credite pentru a acoperi…
Producătorii de medicamente generice ar putea fi încurajați să lanseze mai multe produse pe piața din România, dacă sistemul sanitar ar fi finanțat periodic și ar fi scurtate termenele de…
Perioada de probă va fi de maxim 90 de zile calendaristice, atât pentru funcțiile de execuție cât și pentru cele de conducere, iar pentru același post un angajator poate avea…
O cumplită tragedie rutieră s-a petrecut miercuri noapte, în jurul orei 22.00, pe DN 2H, în localitatea Bivolărie, orașul Vicovu de Sus. Un autoturism VW în care se aflau cinci…
„Serbările zăpezii” din orașul Gura Humorului vor continua și la sfârșitul acestei săptămâni, evenimentele urmând să debuteze de vineri. În Complexul de agrement „Ariniș” din Gura Humorului va avea loc…
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferință de presă la Bistrița, că, în opinia sa, Mihai Tănăsescu este „un slugoi” care, dacă va…
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, întrebat dacă agreează ideea unui premier independent sau a unuia politic, că va sprijini orice soluție care să întărească posibilitatea de reformă…
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, susține că pe români nu îi interesează cum o va impune Traian Băsescu pe Elena Udrea să fie „șef și la…
Secretarii generali ai PSD și PNL, Liviu Dragnea și Radu Stroe, au declarat, joi, că deocamdată în Uniunea Social Liberală nu se discută posibilitatea inițierii procedurii de suspendare a președintelui…
PSD ar trebui, prin vocea liderului Victor Ponta, să lanseze o invitație UDMR să vină alături de noua construcție politică, lucru care să se întâmple în timpul Congresului Uniunii, a…
Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a criticat în termeni vehemenți actuala guvernare, pe care o cataloghează ca fiind „catastrofală, antiromânească, antisocială și antieconomică”, și consideră că…
Senatorul PSD Georgică Severin a declarat, joi, într-o conferință de presă, că oportunitatea politică pentru inițierea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu va exista când opoziția va avea cele…
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, că au fost introduse noutăți în Programul „Rabla”, însă doar în ceea ce privește supravegherea și controlul unităților REMAT, intenția fiind ca acestea…
Guvernul va diminua numărul prestațiilor sociale și al beneficiarilor și va condiționa ajutoarele de rezultatele școlare ale copiilor și de încercările părinților de a găsi un loc de muncă, urmărind…
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, spune că ar vrea ca primarii să fie „puțin mai activi” în accesarea de fonduri prin Programul „Casa Verde” deoarece sunt multe instituții, culte, „dar primării…
Reprezentanții Uniunea Sindicale Sanitas București susțin că Ministerul Sănătății nu face reorganizarea spitalelor, ci „dezorganizarea” sistemului spitalicesc, pentru că prin comasare actul medical va scădea, iar în timp vor fi…
Liderul Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că intenția președintelui României, Traian Băsescu, de a-l schimba din funcție pe premierul Emil…
Furnizorii de servicii de Internet, telefonie fixă și mobilă reprezintă entitățile în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere în privința gestionării datelor personale în siguranță, la polul…
BCR și BRD se duelează la vârf, iar celelalte bănci din top 10 câștigă greu cotă de piață semnificativă, deși controlează în continuare 78% din sistem, scrie Ziarul Financiar în…
CFR Marfă are cel mai bun plan de redresare, iar conducerea companiei a reușit în câteva luni să reducă pierderile cu 74%, pentru că „și-a dat seama de nevoia de…
Vânzările agențiilor de turism din România au scăzut, în medie, cu 15 la sută în 2010 față de 2009, iar zeci de agenții de profil au fost închise din cauza…
Directorii unităților de învățământ, care sunt și președinți sau vicepreședinți de partide, trebuie să opteze, până în 25 februarie, pentru una dintre cele două funcții, a declarat, joi, secretarul de…
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiției, Livia Stanciu, a afirmat că, întrucât prima lege în domeniul restituirii proprietăților s-a dovedit a fi insuficientă pentru a asigura o reparație integrală,…
Liderul Confederației „Meridian”, Ion Popescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că toți liderii sindicali verificați de Agenția Națională de Integritate prezintă dezastrul economic produs de Guvern, deci sunt incomozi, precizând…
Comisarul-șef Dan Nicolaică este noul șef al Sectorului Poliției de Frontieră Vicov, iar calitatea de adjunct al șefului de sector va fi îndeplinită de comisarul Sergiu Coroamă, funcții ocupate în…
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a susținut că și Executivul, și Legislativul trebuie să țină cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, astfel încât să nu mai…
Senatorul PSD Georgică Severin a declarat, joi, într-o conferință de presă, că demersurile Agenției Naționale de Integritate de verificare a averilor liderilor sindicali sunt făcute la comandă politică. Severin a…
Asociația Comunelor din România propune înființarea unei structuri funcționale a asociațiilor de comune, orașe, municipii și consilii județene care să devină un partener al administrației publice centrale, astfel încât să…
Eurodeputatul Ioan Enciu a atras atenția în plenul PE asupra folosirii abuzive de către autoritățile române a interceptărilor și înregistrărilor ilegale ca metode judiciare de anchetă, el cerând intervenția de…
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, consideră că modalitatea în care statul român a încercat să rezolve chestiunea revendicării imobilelor naționalizate în ultimii 20 de ani a constituit un eșec, creând probleme…
Organizația Județeană Suceava a PSD a anunțat că, joi, a început acțiunea „Nu haina îl face pe om”, prin care dorește ca prin colectă publică să strângă bani pentru a-i…
O avarie la un cablu electric subteran a lăsat joi fără energie electrică mii de suceveni. Joi dimineață, în jurul orei 8.30, a fost întreruptă energia electrică în zonele 1…
Locul lăsat vacant în Consiliul Județean Suceava, de moartea consilierului județean PSD Roman Stecyc, va fi ocupat de directorul Liceului de Construcții din Cîmpulung Moldovenesc, Georgeta Hojbotă. Pe lista cu…
Ansamblul folcloric de copii și tineri „Balada Bucovinei”, dirijat de maestrul George Sârbu, susține luni, 21 februarie a.c., la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava,…
Ca și duminica trecută, la Librăria Cărturești din incinta Iulius Mall Suceava (librăria cu ceainărie care vă oferă carte, ceai, muzică și dichis) puteți achiziționa și în această duminică, 20…
Preoții, poștașii și primarii ar putea să se numere printre cei care vor promova măsurile prin care pot fi accesate fondurile europene pentru dezvoltare rurală. Afirmația îi aparține președintelui Consiliului…
Fotografii amatori din municipiul Suceava sunt invitați de administrația locală să participe la concursul internațional de fotografie „Scene de stradă”, proiect cultural derulat la inițiativa orașului francez Laval, cu care…
Venituri diminuate pentru o parte dintre angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care, din acest an, au pierdut o parte din drepturile bănești. Este vorba despre 59 de salariați…
Tinerii suceveni care doresc să aibă o locuință proprie au șansa de a primi gratuit terenul pe care să își construiască casa. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că,…
O firmă japoneză a creat un aparat care, se zice, înlocuiește cu succes chirurgia plastică, mai precis rinoplastia, informează site-ul zigonet.com. Potrivit creatorilor dispozitivului „Beauty Lift High Nose”, acest aparat-minune…
Sala de Festivități a Primăriei Poiana Stampei a găzduit duminică, 13 februarie, prima ediție a Cupei „Poiana” la șah. Împărțiți în trei grupe mixte, pe categorii de vârstă, cei 16…
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a decis să sesizeze prefectul de Suceava în vederea contestării bugetului local pentru anul 2011, buget aprobat în urmă cu două zile de consilierii locali.…
CÂMPULUNG MOLDOVENESC (I). O dată care trebuie considerată drept cea a atestării tuturor celor „15 sate, toate cu obiceiurile și judecățile lor proprii” ale „republicii Câmpulungului”, este cea a stabilirii…
„Petițiunea comisiei din Solca” „În ședința Dietei țării a fost adusă la discuțiă și petițiunea comisiei de cură din Solca, care învoacă spriginul Țării și al Fondului religionar pentru stațiunea…
Ziua Internațională a Limbii Materne (proclamată de Conferința Generală UNESCO în anul 1999, care, începând cu anul 2000, se aniversează la data de 21 februarie, promovând recunoașterea și utilizarea limbilor…