Universitățile vor fi clasificate împreună cu experți ai Asociației Universităților Europene în baza datelor transmise până în 23 mai de către fiecare instituție de învățământ superior, iar clasarea intenționată într-o…
Rompetrol Downstream, divizia de distribuție a carburanților din grupul Rompetrol, a scumpit ieri benzina cu nouă bani pe litru și a ieftinit motorina cu 12 bani pe litru. Benzinele Efix…
Ministerul Sănătății propune unele ajustări ale normelor contractului cadru privind acordarea asistenței medicale primare și plătește diferențiat mai multe servicii, însă doctorii cer schimbări majore în acest act, mai ales…
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, ieri, că reformarea, reorganizarea și modernizarea poliției se vor face în 2011, fie cu sprijinul sindicatelor, fie fără acesta. Ministrul Traian Igaș…
Direcțiile de Finanțe Publice au început restituirea taxelor de poluare încasate în baza OUG 50/2008, considerată de Curtea de Justiție a UE ca nelegală, astfel că cetățenii care vor returnarea…
Federația Educației Naționale (FEN) a trimis Comisiei Europene o plângere împotriva Guvernului, pentru nerespectarea unor hotărâri judecătorești, semnalând grave încălcări ale Convenției drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și…
Sindicaliștii de la CFR Electrificare amenință că întrerup activitatea, miercuri, de la ora 7.00, pentru că nu și-au primit salariile pe luna aprilie, precizând că nu vor mai interveni la…
Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat, ieri, că venitul pe membru de familie de până în 850 de lei pentru acordarea subvenției la energia termică reprezintă o…
Ministerul Muncii, din bugetul căruia au fost alocate de către Guvern peste șase milioane lei pentru unități de asistență socială, susține că banii nu sunt acordați pe criterii politice, ci…
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat, ieri, că 1,04 milioane fermieri au depus cereri de sprijin pe suprafață, număr apropiat de cel de anul trecut, pentru…
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, marți, că întrunirea Comitetului Național pentru Dezvoltare, la Craiova, reprezintă un proiect „non-partizan”, în timp ce fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu spune că…
Camera Deputaților a adoptat tacit, marți, propunerea legislativă privind modificarea Legii audiovizualului, inițiată de deputații PDL Raluca Turcan, Brândușa Novac, Doinița Chircu și Cezar Preda. Inițiativa legislativă a fost adoptată…
Președintele Traian Băsescu l-a primit marți, la Palatul Cotroceni, pe domnul John Upton, președintele Alianței Mondiale Baptiste, ocazie cu care a subliniat importanța participării echitabile și benefice a tuturor Cultelor…
Ministerul Sănătății propune unele ajustări ale normelor contractului cadru privind acordarea asistenței medicale primare și plătește diferențiat mai multe servicii, însă doctorii cer schimbări majore în acest act, mai ales…
Sindicaliștii de la CFR Electrificare amenință că întrerup activitatea, miercuri, de la ora 7.00, pentru că nu și-au primit salariile pe luna aprilie, precizând că nu vor mai interveni la…
Delegația raportorului special ONU pentru independența judecătorilor și avocaților și-a început vizita, marți, la Ministerul Justiției, unde s-a întâlnit cu experții din domeniu, părțile discutând reformele întreprinse și angajamentele asumate…
Emisiile de gaze cu efect de seră ale companiilor din România care participă la schema Uniunii Europene (UE) de comercializare a certificatelor de emisii au scăzut cu 2,6% anul trecut,…
Secretarul de stat în Ministerul german de Interne, Ole Schröder, a apreciat, în cadrul unei întrevederi de marți cu ministrul român al Justiției, Cătălin Predoiu, evoluțiile realizate în planul reformei…
Un avocat din marile case de avocatură din București generează în medie 154.000 euro pe an, dar veniturile pe care le aduce în firmă pot crește până la peste 300.000…
Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat, marți, că venitul pe membru de familie de până în 850 de lei pentru acordarea subvenției la energia termică reprezintă o…
Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat, marți, că legile subsecvente aplicării Legii asistenței socială trebuie să fie finalizate până la 31 decembrie, astfel încât noul act normativ…
Deputatul PNL Mirel Taloș a depus la Parlament un proiect legislativ de modificare a Legii TVR și SRR, prin care propune separarea funcției de director general de cea de președinte…
Un număr de 11 gospodării și 60 hectare de teren au fost inundate în orașul vasluian Murgeni, în urma unei ploi torențiale care a colmatat aproape cinci kilometri de drumuri…
Camera Deputaților a adoptat, marți, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educației prevederea privind obligativitatea predării Istoriei și Geografiei în limbile minorităților naționale.…
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România s-a interesat de oportunitățile de investiții în agricultura din județul Suceava. În cursul zilei de marți, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a…
Președintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda, a criticat, marți, faptul că senatorul Cătălin Voicu este arestat de mai mult de un an fără ca în cazul său…
Camera Deputaților a adoptat, marți, tacit, propunerea legislativă a deputatului PDL Dan Zătreanu potrivit căreia ministrul Sănătății va deveni membru permanent al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Proiectul…
Datorită unor schimbări în programul Teatrului Național București, spectacolul „Dineu cu proști”, o antrenantă comedie despre prostie a lui Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, în care Horațiu Mălăele…
O tânără în vârstă de 19 ani, din orașul Darabani, județul Botoșani, s-a ales cu dosar penal, după ce a venit la „cumpărături”, la Suceava. Luni după-amiază, în jurul orei…
Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat, marți, că numărul contractelor de muncă a crescut cu aproape 200.000 de la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii,…
Mijlocașul formației AS Monaco, Mahamadou Diarra, venit în această iarnă de la Real Madrid, va părăsi echipa din Principat, anunțat, marți, gruparea monegască, informează AFP. „Nu rămân sezonul viitor. Este…
Eric Lux, CEO al Genii Capital, companie ce deține echipa de Formula 1 Lotus Renault, face plângere împotriva pilotului Adrian Sutil de la Force India, pentru agresiune fizică și vătămare…
Un director sportiv și un fost antrenor secund de la Universitatea Cluj au fost audiați ca martor, marți, în dosarul „Valiza”, în care Gigi Becali este acuzat de corupție, ei…
Sportivii Adrian Crișan, Daniela Dodean și Elizabeta Samara au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, în probele de simplu, potrivit anunțului forului internațional de profil (ITTF). ITTF a…
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce nu a primit licența de club profesionist pentru ediția 2011-2012 a Ligii I din…
Jucătoarea de tenis Alexandru Dulgheru, cap de serie numărul 7 și locul 28 WTA, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului de la Bruxelles (Belgia), dotat cu premii în…
Proiectul de lege care reglementează exercitarea activităților cu caracter sexual inițiat de deputatul PDL Silviu Prigoană se va discuta și în sesiunea parlamentară viitoare, deoarece marți raportul de respingere al…
Votul în campania electorală este o modalitate esențială de exprimare a drepturilor cetățenilor de a participa la viața democratică a UE, precizează președintele CE, Jose Manuel Barroso, într-un răspuns la…
Ministerul Muncii, din bugetul căruia au fost alocate de către Guvern peste șase milioane lei pentru unități de asistență socială, susține că banii nu sunt acordați pe criterii politice, ci…
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, marți, că reformarea, reorganizarea și modernizarea poliției se vor face în 2011, fie cu sprijinul sindicatelor, fie fără acesta. Ministrul Traian Igaș…
Guvernul va elabora „coduri etice” de administrare a fondurilor de pensii private sau facultative, pe care le va aplica până în 2013 în încercarea de a crește gradul de încredere…
Federația Educației Naționale (FEN) a trimis Comisiei Europene o plângere împotriva Guvernului, pentru nerespectarea unor hotărâri judecătorești, semnalând grave încălcări ale Convenției drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și…
În ultima perioadă, tot mai mulți suceveni s-au trezit peste noapte cu mașinile sparte de hoți, fiindu-le golit rezervorul sau furat acumulatorul auto. Cel mai recent exemplu s-a petrecut în…
Locuitorii străzilor Aleea Lalelelor și Aleea Jupiter, din municipiul Suceava, nu vor beneficia joi de apă potabilă, începând de la ora 08.00 și până în jurul orei 16.00, din cauza…
La Catedrala Romano-Catolică din Siret va avea loc vineri, 20 mai, la ora 19:30, lansarea volumului „Istoria orașului Siret și antichitățile sale”. Volumul, o reeditare bilingvă (germană-română) a lucrării profesorului…
Peste 20 de formații și soliști din Câmpulung s-au calificat la faza județeană a Festivalului Național “Voinicelul”, ediția a IX-a, care se va desfășura, sâmbătă, 21 mai, la Iulius Mall…