Jennifer Lopez a anunțat că și-ar dori să aibă mai mulți copii, informează site-ul contactmusic.com. Artista și soțul ei, Marc Anthony, sunt căsătoriți de aproape șapte ani și au împreună…
Sala “Pictor Aurel Băeșu”, din cadrul muzeului de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni, a găzduit vineri, 10 iunie, lansarea volumului de poezii al cărui autor este profesorul Constantin Bulboacă. Cartea, care…
Printre fostele ținte ale președintelui PD-L al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a numărat și vechiul activist comunist Octav Cozmîncă. Domnul Flutur l-a inclus pe fostul senator PSD de Suceava…
Un agent de la Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Rural Rădăuți – Postul de Poliție Gălănești, agentul Florin Alexandru Preutescu, s-a clasat pe locul III și a obținut medalia…
În 1894, satul Davideni avea o școală în limba română, una din cele 15 care funcționau în Bucovina vremii, cealaltă biserică, tot de lemn, cu hramul Sfintei Parascheva, fiind sfințită…
„Bucovina Rock Castle” este numele festivalului internațional de rock care, potrivit unui schițe de proiect propuse Consiliului Județean Suceava, s-ar putea desfășura în intervalul 18-21 august. Festivalul internațional de rock…
Doi artiști plastici suceveni, Iosif Csukat și Iulian Dziubinski, au deschis împreună joi, în galeria situată pe palierul de la etajul Muzeului de Istorie din municipiul Suceava, o expoziție de…
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită publicul sucevean joi, 16 iunie, la ora 19:00, la Auditorium „Joseph Schmidt” (str. Universității nr. 13, Corp F) la…
Conf. univ. dr. Sabina Fînaru, președintele Societății de Științe Filologice – Filiala Suceava, lansează un apel câtre toți colegii filologi, profesori de limba și literatura română, de limbi străine, învățători,…
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Librăriile Alexandria și www.agonia.ro organizează mâine, la ora 14:00, la Galeria de Artă a bibliotecii publice…
„Țiganii din Bucovina” „La alipirea Bucovinei la Imperiul Austriei trăiau aici, după numărătoarea lui Spleny făcută la anul 1776, 534 Țigani cu șederi statornice și 242 nomadi, mai târdiu însă…
Șeful de post de la Bunești, Vasile Iftimie, în vârstă de 43 de ani, cel care, luna trecută, a fost prins, în uniformă de serviciu, la volanul unei mașini pline…
Un bărbat din comuna Slatina a ajuns la spital, după ce a fost bătut cu o piatră de un consătean care se afla sub influența băuturilor alcoolice, informează Biroul de…
Absolvenții de clasa a opta de etnie romă din județ au la dispoziție 244 de locuri de admitere în clasa a noua pentru anul școlar viitor. Locurile menționate sunt pentru…
Echipa de handbal CS Universitatea Suceava are de zilele trecute doi antrenori, după ce nemțeanul Stelian Bursuc a semnat un contract de un an cu gruparea suceveană și îi va…
Doi dintre cei trei muncitori răniți în explozia de joi, de la fabrica de reșapat cauciucuri din localitatea Slobozia, comuna Grănicești, au murit. Teodor Pribagu, în vârstă de 56 ani,…
Numărul bolnavilor de la Spitalul Suceava transferați în alte spitale pentru afecțiuni de același tip, la 72 de ore de la internare, este prea mare. Aceasta este concluzia la care…
Se pare că am identificat cea dintâi apariție în presă a tezei asasinării lui Eminescu; am fost chiar oarecum implicat, câtă vreme articolul cu pricina a apărut în coloanele gazetei…
Un vechi banc, încă de pe vremea lui Ceaușescu dar valabil mereu de atunci încoace, vorbea despre cum văd vremurile de rahat un pesimist și un optimist. Pesimistul zice: „Mai…
Infrastructura din județul Suceava este găurită ca un șvaițer. Dacă drumurile ce trebuie refăcute însumează sute de kilometri, mari probleme întâmpinăm și în cazul podurilor. O bună parte dintre acestea…
Chiar dacă oficialii clubului nu au anunțat nimic oficial, este sigur că lotul Rapidului va suferi importante modificări în această vară. Astfel, pornind de la aportul adus de fiecare component…
În dorința de a pregăti cum se cuvine meciul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a programat miercuri, la Odorheiu Secuiesc, în compania grupării FCM II Târgu Mureș, Sporting Suceava…
Doi șoferi aflați în stare avansată de ebrietate s-au oprit cu mașinile într-un șanț, respectiv într-o movilă de prundiș, din fericire inconștiența acestora încheindu-se fără a lăsa victime în urmă.…
O șoferiță care a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers a provocat un accident în urma căruia două persoane au fost rănite. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică…
Papa Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă la Vatican 1.400 de pelerini proveniți din comunitățile de nomazi, într-o premieră istorică în relațiile dintre romi și Biserică, relatează AFP. Romii, dintre…
Când vine harul la tine, simți o rugăciune curată; simți o rugăciune a minții, a inimii. Și pe urmă, când te lasă Duhul Sfânt, din cauza mândriei și a leneviei,…
Kia vrea să devină un jucător important în segmentul mediu. Odată cu apariția actualei generații Optima, coreenii speră să atragă o serie de clienți noi în special pe cei ai…
Opel are o veste foarte bună pentru cei împătimiți de viteză și performanță. Marca germană nu va renunța la modelul Astra OPC, așa cum se zvonise în urmă cu ceva…
Mercedes ne arată cum a reușit să reunească luxul suprem și ecologia într-un concept care stârnește admirație. S400 BlueHYBRID este un exemplu în acest sens. Tehnologia implementată va face ca…
Jeep sărbătorește anul acesta 70 de ani de existență prin lansarea a două noi modele. Crossoverul Compass, reprezentant al clasei compacte, este disponibil spre comercializare începând din această săptămână în…
Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, este cel mai prost îmbrăcat bărbat, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la cererea unui mare lanț de magazine din…
Prezența plantelor în ghiveci la birou reduce oboseala și stresul și contribuie de asemenea la combaterea unor probleme de sănătate, ca gâtul uscat, durerile de cap, tusea și pielea uscată,…
Omenirea a cucerit Everestul și a aterizat pe Lună, dar, deși tindem să credem că suntem mai buni decât predecesorii noștri, se pare că fizic suntem mai mici. Experții de…
Un studiu recent arată că cerealele integrale prelungesc viața, deoarece fibrele pe care acestea le conțin reduc riscul de a muri din cauza bolilor cardiovasculare, respiratorii și infecțioase, potrivit Yahoo…
Suspendarea președintelui Senatului, Mircea Geoană, din calitatea de membru al PSD a expirat ieri. Biroul Permanent Național al PSD a decis, în 13 decembrie 2010, suspendarea lui Mircea Geoană pentru…
Soția consilierului numărul II al Ambasadei Congo din Serbia, alături de alți trei cetățeni sârbi, a fost reținută ieri de procurorii DIICOT după ce a fost prinsă introducând țigări de…
CEC Bank a primit avizul Băncii Naționale a României (BNR) pentru cea de-a patra etapă a programului „Prima Casă” și va primi, de astăzi, dosare de credit din partea celor…
Câmpulung Moldovenesc DN 17 zona municipiului Vatra Dornei DN 17 și DN 17B zona municipiului Suceava DJ 178A Șcheia, Mihoveni, Mitocu Dragomirnei Str. Parcului, DJ 208A Ipotești, Bosanci, Udești Fălticeni…
Întrucât, în ediția ziarului dumneavoastră din data de 27 mai, ați publicat un drept la opinie a numitului Dragoș Sahlean din localitatea Bucșoaia, orașul Frasin, în care acesta exprimă o…
Pasagerii cursei aeriene Timișoara-Iași, care a revenit de urgență, luni după-amiază, pe Aeroportul din Timișoara, după ce piloții au observat „indicații anormale la sistemul de presurizare”, au fost îmbarcați într-un…
Un avion care mergea spre Iași și care a decolat la ora 16.07 a revenit de urgență, luni după-amiază, după mai puțin de jumătate de oră pe Aeroportul din Timișoara,…
Suspendarea președintelui Senatului, Mircea Geoană, din calitatea de membru al PSD a expirat luni. Biroul Permanent Național al PSD a decis, în 13 decembrie 2010, suspendarea lui Mircea Geoană pentru…
O șoferiță care a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers a provocat un accident în urma căruia două persoane au fost rănite. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică…
Doi șoferi aflați în stare avansată de ebrietate s-au oprit cu mașinile într-un șanț, respectiv într-o movilă de prundiș, din fericire inconștiența acestora încheindu-se fără a lăsa victime în urmă.…
Reprezentanți ai MDRT și Casei de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale au efectuat în acest week-end controale la hoteluri de pe litoral în care sunt cazați beneficiari de…
Președintele PDL București, Elena Udrea, scrie, luni, pe blogul său, că organizația pe care o conduce nu renunță la Legea Capitalei și le transmite „bărbaților politici din București ai USL”…
Liderul UNPR Iași, deputatul Luminița Iordache, a afirmat, luni, că actualul șef al Consiliului Județean Iași, Constantin Simirad, va candida ca independent la șefia județului care se va înființa în…