Ultimele știri


Vineri, 1 iulie 2011

Căsnicia, în continuă evoluție

De multe ori, deși bine ancorați în relații cu cei din jur, cunoscuți, prieteni, familie, partener de cuplu, suntem obișnuiți să ne gândim și să analizăm în principal ceea ce…

Ziua Internațională a Cooperației

În fiecare an, în prima sâmbătă din luna iulie, se aniversează, în întreaga lume, Ziua Internațională a Cooperației, manifestare care, din 1955, se află și sub înaltul patronaj al Națiunilor…

DORNEȘTI

DORNEȘTI. În vreme ce biserica din Dornești este atestată documentar încă din 1490, odată cu închinarea bisericilor Episcopiei de Rădăuți („la Iuga cel Prost”, în slavonă „Juga Durnyj”), satul „Durnești,…

Revista „Scriptum”

A apărut recent numărul dublu (1 – 2 / 2011) al revistei „Scriptum”, publicație trimestrială a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava. Revista, cu un colectiv de redacție alcătuit din dr.…

01 Iulie

„Din comuna Ițcani” „Vestea suirei pe Tron a MS Regelui Carol II a fost primită de întreaga populațiune a comunei Ițcani cu un entuziasm de nedescris. Luni, toți locuitorii și…

Amurgul zeului

Simetria cu Roland Garros a fost stricată chiar de el, de marele Federer. Fiindcă mai ales acum, la prima sa înfrângere după un avantaj de două seturi, realizăm cât de…

Șeful Poliției Rutiere și-a dat demisia

Mai marele polițiștilor rutieri din județ, comisarul-șef Liviu Sfichi, și-a înaintat ieri demisia din funcție, mandatul său la conducerea Serviciului de Poliție Rutieră Suceava încheindu-se după 13 luni. Ofițerul nu…