Actorul american Matt Damon a declarat într-un interviu recent că nu și-ar schimba pentru nimic în lume viața cu cea a bunului său prieten Brad Pitt, deoarece acesta și iubita…
Rapperul american Chris Brown va juca în comedia romantică „Think Like a Man”, realizată pe baza bestsellerului „Act Like a Lady, Think Like a Man” scris de Steve Harvey, informează…
Care este diferența dintre suflet și spirit? Cuvântul „spirit” se referă numai la partea imaterială a omului. Oamenii au un spirit/duh, însă noi nu suntem duhuri. Cu toate acestea Scriptura,…
Noapte lină de iulie. Din depărtare se aude orăcăit de broaște aflate în luna îndrăgostirii. Pe cer o lună mare și rotundă, ca o prescură coaptă. Copilul meu de trei…
Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol. Plecarea sa dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru…
Avem bucuria de a vă invita la sfințirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, județul Suceava, ce va avea loc duminică, 31 iulie 2011. Slujba…
Circumcizia, care scade riscul de infectare cu virusul HIV cu până la 60% pentru bărbați, le oferă acestora și o mai mare satisfacție sexuală, potrivit unui sondaj ale cărui rezultate…
Semnul zodiacal sub care ne-am născut nu ne spune doar cum o să decurgă ziua sau anul, ci el influențează chiar și sensibilitățile noastre de sănătate de pe parcursul întregii…
Premierul Emil Boc a solicitat ministrului Administrației și Internelor și ministrului Finanțelor să realizeze un inventar al primăriilor ale căror conturi au fost blocate prin sentințe judecătorești și să identifice…
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunțat, miercuri, după discuțiile de la Bruxelles cu comisarul european pe probleme de ocupare, Laszlo Andor, că săptămâna viitoare se va întâlni, la Madrid, cu…
O doctoriță care a făcut studiile de medicină în România și care lucrează la un spital din Irlanda nu a știut să ia pulsul unui pacient, cazul ajungând în atenția…
Fregata Regele Ferdinand sosește, joi, din misiunea executată în Marea Mediterană în cadrul operației „Unified Protector”, după ce a parcurs peste 17.400 de mile marine și a executat aproximativ 770…
O tânără de 28 ani și copilul ei de doi ani au ajuns, miercuri după-amiază, la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, fiind loviți pe trotuar de o mașină scăpată…
Comisia Europeană a mângâiat cu reținere creștetul Justiției române, spunând că râvna DNA în a înghesui prin colțuri „caracatițele” corupției de cinci stele este convingătoare, dar că, „vai!”, ceva se…
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că a dispus verificări la toate ministerele privind proiectele UE, pentru a se asigura că nu vor exista probleme legate de facturile care trebuie…
Două femei și un copil nou-născut au fost răniți, miercuri seară, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident, pe DN 17C, între localitățile Cepari și…
Perioada 21 – 27 iulie Circul Americano, în parcarea Shopping City Suceava Circul Americano, prima dată la Suceava. Începând de miercuri, 20 iulie, cei mici, dar și cei mari sunt…
Federația Română de Fotbal a anunțat, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul…
„Recensământul conducătorilor de vehicule cu tracțiune mecanică” „Comandamentul Centrului de Recrutare Rădăuți ne roagă să publicăm următoarele: Toți posesorii de carnete de conducere a vehiculelor cu tracțiune mecanică animală, de…
O puternică furtună, însoțită de căderi de grindină, s-a abătut ieri după-amiază asupra municipiului Suceava. Ploaia torențială a început puțin după ora 16.00, însoțită de vânt foarte puternic și de…
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a anulat, săptămâna trecută, licitația privind soluția IT de introducere a cardului electronic de asigurări de sănătate, după ce Ericsson România a contestat…
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horațius Dumbravă, afirmă că Raportul Comisiei Europene este pozitiv și reflectă obiectiv progresele înregistrate de România, iar „majoritatea criticilor vin pe fondul lipsei de…
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, comentând raportul CE, că este obligatoriu, pentru a se evita ajungerea cazurilor de mare corupție în „zona de prescripție”, ca judecătorii ÎCCJ să nu…
Instalațiile vechi de peste 30 de ani ale stației de tratare a apei de la Mihoveni vor fi înlocuite cu instalații moderne, printr-un proiect de 34 de milioane de euro,…
Caravana „Pelerin în Bucovina”, care a plecat vinerea trecută de la Viena spre județul Suceava, va ajunge în cursul zilei de mâine în pasul Tihuța. Cicliștii care au plecat în…
Consiliul Județean Suceava i-a mandatat pe reprezentanții instituției în adunarea generală a Societății Centrul Economic Bucovina să voteze pentru dizolvarea acestei firme și pentru desemnarea lichidatorului. Decizia a fost luată…
Turiștii români care necesită îngrijiri medicale de urgență atunci când se află pe teritoriul Turciei pot beneficia de tratament medical în unitățile spitalicești publice din acest stat, începând din această…
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a adresat Guvernului rugămintea ca pentru moment România să înceteze să mai trimită facturi la decontare la Bruxelles, mai puțin pe agricultură, precizând…
Președintele Traian Băsescu afirmă că raportul CE relevă că „instituțiile neconvingătoare” sunt ICCJ, CSM și Parlamentul, arătând însă că nu este de acord întru totul cu aprecierea legată de Parlament,…
Președintele Băsescu a făcut, miercuri, un apel la ziariști să prezinte corect raportul CE privind MCV, pentru că „parte din presă nu mai poate minți la nesfârșit”, el susțind că…
Președintele Traian Băsescu afirmă că raportul CE este unul corect, care relevă atât progresele făcute pentru atingerea obiectivelor de a avea un sistem de justiție eficient, dar care „pune degetul”…
Președintele Traian Băsescu spune că România nu consideră corect ca raportul MCV să fie anexat la condițiile de aderare la spațiul Schengen, însă constată că se află în fața unei…
Leonid Zaporozhets (51 de ani), individul acuzat că le-a ucis cu sânge rece, împușcându-le în cap, pe data de 17 februarie 2010, pe Carmen (39 de ani) și pe Raluca…
Claudia Schiffer s-a lansat în afaceri înființând o companie în domeniul modei pentru a crea o moștenire pe care să le-o poată transmite copiilor ei, informează site-ul contactmusic.com. Supermodelul german…
Prim-vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a sfătuit opoziția să nu pună bază prea mare pe sondajele de opinie pe care le-a realizat recent la nivelul fiecărui județ, sondaje în care Uniunea…
Doi elevi de la CN „Nicu Gane” Fălticeni, coordonați de prof. dr. Marcel Porof, au găsit pe dealul Rupturii exemplare de scoici care, în urma cercetărilor, s-au dovedit a fi…
FRUMOSU. Satul își trage numele de la monahul Teodosie, fiul lui Drăgoi, nepotul Vasutcăi, strănepotul lui Drăgoi Viteazul, egumen al mănăstirii Moldovița și care, în 1534, cu întăritură domnească în…
Am fost surprins să citesc că actrița Natalie Portman este declarată atee, într-o lume unde care de care o face mai pe credinciosul. L-o fi căutat pe Dumnezeu și nu…
Între meșterii populari care au făcut parte din colectivul celei de-a VII-a ediții a Taberei de creație de la Păltinoasa, tabără care s-a desfășurat în intervalul 11 – 17 iulie…
„Lozul” „Veți pleca în vilegiatură. Vacanța vă surâde cu minunatele ei farmece. Vă veți reface sănătatea, veți petrece admirabil, veți admira locuri frumoase și peisaje splendide. Asta, dacă nu cumva…
Notele slabe obținute la examenul de titularizare din acest an lasă zeci de catedre titularizabile fără profesori. Din cele 74 de catedre cu o viabilitate mai mare de patru ani…
După afișarea rezultatelor la examenul național de titularizare, aproape o sută de dascăli din județ au fost nemulțumiți de notele obținute și au depus contestații. Contestațiile s-au înregistrat ieri la…
Echipa de handbal a Universității Suceava are susținerea necesară din partea finanțatorilor pentru a perfecta transferurile din această pauză competițională, fiind vorba în special de banii necesari aducerii celor cinci…
Doi dintre atleții din județul Suceava vor pleca în Turcia, pentru a lua startul la ediția de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, o competiție ce se desfășură o…
Trei copii cu vârste până în 5 ani au ajuns în decurs de 24 de ore la Spitalul Județean de Urgență, după ce s-au intoxicat cu diverse substanțe chimice. Responsabilii…
Ieri, după avertizarea de cod galben emisă de meteorologi, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a reamintit populației măsurile ce trebuiesc luate în perioada de caniculă. În conferință de presă,…
17 posturi de medici au fost scoase la concursul de rezidențiat pe post din toamnă, de unitățile sanitare din județ, a informat ieri, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt…