Federația Română de Fotbal, împreună cu sponsorul tehnic Adidas, au lansat, ieri, un tricou dedicat partidei amicale România – Argentina, acesta putând fi achiziționat în schimbul a 98 de lei,…
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că a ajuns la un acord cu jucătorii Alexandru Bourceanu și Stefan Nikolici, de la Poli Timișoara, urmând…
Șeful scouterilor grupării FC Twente, Evert Bleuming, care a asistat la meciul Rapid – FC Vaslui din prima etapă a Ligii I, a declarat că formația moldoveană, adversară în turul…
La întâlnirea șefilor de inspectorate școlare din toată țara, care a fost găzduită de Suceava, a participat și ministrul PD-L al Educației, Daniel Funeriu. Evident, prezența ministrului i-a atras pe…
La finele săptămânii trecute, doi indivizi au tâlhărit un bătrân de 80 de ani din municipiul Rădăuți. Sâmbătă, în jurul orei 20.00, Ștefan Olar, în vârstă de 34 de ani,…
Cea de-a XVI-a ediție a Atelierului de creație „Micii meșteșugari”, acțiune organizată, în intervalul 4 – 23 iulie a.c., de Secția de Etnografie a Muzeului Bucovinei în incinta Muzeului Satului…
La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din orașul Gura Humorului s-a deschis vineri după-amiază expoziția de artă decorativă cu genericul „Matrice 2011”, a artistului plastic Radu Bercea. Stările și etapele…
„Muzeul Mănăstirii Dragomirna” „Alături este muzeul mănăstirii. În acest muzeu se pot vedea multe lucruri și opere de artă. Sunt evanghelii și tetraevanghelii, ca cele dăruite, de exemplu, de Anastasie…
O șoferiță din Republica Moldova a intrat cu mașina într-un autobuz care circula dinspre cartierul Ițcani spre Centru, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Incidentul s-a…
Bani și bijuterii în valoare totală de 2.500 de lei, precum și o motocicletă estimată la circa 3.000 de lei au fost sustrase în două furturi petrecute duminică, informează Biroul…
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, ieri dimineață, într-o casă de pe strada Suha, din orașul Frasin, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Evenimentul a…
Cadavrul unui bărbat în vârstă de 65 de ani a fost găsit, duminică dimineață, pe malul râului Moldovița, de pe raza comunei Frumosu, iar anchetatorii au stabilit că victima, Ioan…
Unul dintre muncitorii care lucrau la modernizarea DJ 177 a murit, ieri seară, după ce camionul pe care îl conducea și pe care încerca să îl parcheze la sfârșitul programului…
Un motoscuterist care a suferit o fractură de tibie în urma unei coliziuni cu un autoturism a chemat ambulanța abia după aproximativ două ore, după ce, în prealabil, a condus…
Peste 1.000 de locuri de admitere în clasa a IX-a au rămas vacante în liceele din județul Suceava, chiar și după ce s-a încheiat cea de-a doua etapă a repartizării…
Festivalul internațional de folclor ”Întâlniri bucovinene” începe joi, la Câmpulung Moldovenesc. Manifestarea debutează la ora 17, cu parada portului popular bucovinean din toate țările participante, inaugurarea târgului meșterilor populari, urmate…
Cuplurile infertile, interesate de programul național de fertilizare in vitro, prin care statul le decontează cheltuielile cu realizarea acestei proceduri, își pot depune dosarul direct la unitatea sanitară care va…
Virușii nu se oploșesc de capul lor în computerele infectate, ci se insinuează pe lângă un clip porno, ori pe lângă o „bombă” de presă, ajungând în casele noastre precum…
Era să uit: vineri a început chestia aia care la alții se numește campionat național de fotbal. Tot așa îi zicem și noi, dar discuția despre „formă fără fond” e…
Programul de lucru la Serviciul Pașapoarte Suceava se prelungește în cursul lunii august. Anunțul a fost făcut de conducerea instituției, care și-a motivat decizia prin dorința de „a evita aglomerația…
Șoferul care a omorât patru persoane în prima zi de Crăciun a anului trecut va fi judecat în libertate. Așa au decis ieri judecătorii de la Tribunalul Suceava, care au…
Nou promovata în Liga a III-a Sporting Suceava a plecat aseară într-un stagiu de pregătire de 10 zile la Solca. Antrenorii Ovidiu Ciobanu și Bogdan Grosu au convocat pentru această…
Sunt mulți, sunt săraci, orfani de tată și poartă o emblemă care nu le face cinste: certați cu legea. Este cazul unor copii și tineri din satul Arghira, comuna Preutești,…
Una dintre cele mai cunoscute trupe de rock românești, Bucovina, va reprezenta România la cel mai mare festival din Europa, Wacken Open Air din Germania. Având doi suceveni în componență,…
Filiala din Suceava a Confederației Patronatul Român are un nou președinte, în persoana lui Marius Vatavu. Fost director al Companiei Naționale „Poșta Română”, Marius Vatavu a fost numit în noua…
Modul în care se circulă într-una din cele mai aglomerate intersecții din Suceava, intersecția străzilor Calea Obcinilor cu bulevardul George Enescu, se va schimba destul de mult, în perioada următoare.…
Sucevenii care nu și-au asigurat încă locuințele prin încheierea unei asigurări obligatorii sau a uneia facultative, care să includă și clauzele de risc de cutremur, alunecare de teren sau inundație,…
Atei sau nu, europeni, africani sau asiatici, bărbați, femei sau copii, toți oamenii sunt predispuși să creadă în Dumnezeu și în viața de apoi. Aceasta nu o spune cineva, ci…
Avem bucuria de a vă invita la sfințirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, județul Suceava, ce va avea loc duminică, 31 iulie 2011. Slujba…
Un nou medicament contra maladiilor cardiace și a diabetului de tipul 2, mai eficient decât statinele, a fost conceput de cercetătorii de la Universitatea Sydney din Australia, informează dailymail.co.uk. Noul…
Cinematografele europene care difuzează opere europene non-naționale vor primi sprijin financiar pentru digitalizarea lor, bugetul total alocat în acest sens prin programul Media al Uniunii Europene fiind de 2.000.000 de…
Numărul infecțiilor în rândul copiilor, în special a celor cu vârsta de până la cinci ani, crește semnificativ în perioada iulie – septembrie, potrivit Societății Române de Pneumologie. Medicii specialiști…
Organizațiile pensionarilor i-au cerut ministrului Sebastian Lăzăroiu să propună Guvernului aplicarea mai devreme, de la 1 septembrie, a dispoziției referitoare la indexarea pensiilor, dar să aprobe aplicarea și în cazul…
PDL susține ca operațiunea de reabilitare termică a blocurilor să continue cu fonduri europene, a declarat, luni, vicepreședintele Sever Voinescu, arătând că liderii partidului au discutat despre perspectiva financiară a…
Două persoane, un om de afaceri în domeniul petrolier și un colaborator al său, au fost ridicate, luni seară, de procurorii DNA București, în urma unor percheziții care au loc…
Peste 700 de locuri, cele mai multe cu taxă și la învățământ la distanță, au rămas neocupate după admitere la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, instituția anunțând că…
Jurnalista Cristina Verona avea o alcoolemie de 0,85 grame la mie, iar mama ei de 2,3 grame la mie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medico-legale. Examenele toxicologoce în cazul celor…
Comisarii de la Protecția Consumatorului Prahova au descoperit și închis o unitate de alimentație care nu avea nici un aviz de funcționare și care găzduia vârstnici în condiții improprii, în…
Audi va păși pe urmele Volkswagen și Porsche pe calea ecologizării prin intermediul versiunilor hibride. După îndelungi promisiuni, brandul premium va prezenta în sfârșit primul său automobil de serie dotat…
Citroën nu avut parte de un succes la fel de răsunător în clasa compactă precum Opel, Ford sau Renault. Din acest motiv noul C4 avea nevoie de elemente care să-i…
Jeep își împrospătează oferta actuală cu noua generație a celui mai longeviv SUV fabricat în SUA. Celebrul vehicul recreațional Grand Cherokee a sosit la dealerii europeni, acesta fiind disponibil la…
Mercedes va veni la Frankfurt cu un adevărat vârf de gamă în familia modelului de succes C-Klasse. La salonul de toamnă va fi dezvelit C 63 AMG Black Series Coupe,…
Michael Jackson, Freddie Mercury și Bryan Adams sunt cele mai bune voci masculine din muzica pop și pop-rock a anilor ’80 – ’90, arată un sondaj realizat de Magic FM,…
Mark Zuckerberg, cofondatorul rețelei de socializare Facebook, este cel mai puternic om din peisajul media din Marea Britanie, în 2011, potrivit unui clasament întocmit de publicația The Guardian. În clasamentul…
Adolescenta din Onești care a câștigat, în urmă cu două săptămâni, concursul „Best Model of Romania 2011” a fost descalificată și înlocuită pentru finala „Best Model of the World” cu…