Etapa cu numărul 10 din Liga a IV-a de fotbal a adus și cea mai categorică victorie din acest sezon, la Mălini, acolo unde liderul Foresta a câștigat într-o manieră…
Atacantul Adrian Mutu a fost eliminat în meciul pe care echipa sa Cesena îl dispută în compania fostei sale formații, AC Fiorentina, în etapa a șaptea a campionatului Italiei. Mutu…
Echipa Oțelul Galați a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, vineri, pe teren propriu, în fața formației Astra Ploiești, în cadrul etapei a X-a a Ligii I. Pentru…
Două familii nevoiașe din Adâncata au primit mașini de spălat, iar alte șapte familii hote pentru aragaz ca ajutoare din partea democrat-liberalilor suceveni. Inițiativa le-a aparținut deputatului PDL Ioan Bălan…
Lidera femeilor democrat-liberale sucevene, Cătălina Culipei, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Organizației de Femei a PDL, în cadrul Convenției Naționale a OFPDL, care a avut loc la…
Deși în ultimele două zile, în Bazinul Dornelor a nins, traseele montane sunt deschise. Conform șefului Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petrică Ariciuc, nu există pericol de avalanșe, doar că cei…
Doi cetățeni din Ucraina au rămas, la finele săptămânii trecute, fără autoturismele pe care le conduceau, după ce autoritățile române i-au depistat în neregulă în Punctul de Trecere a Frontierei…
Lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră Vicov, cât și cei de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut un weekend mai puțin liniștit, aceasta în condițiile în…
Încă o chestie despre Amsterdam și gata, părăsesc, nu fără regret, subiectul acesta, ca să nu obosesc pe cineva cu impresiile mele de vacanță, pe cale de a se transforma…
„Preotul satului” „Preotul însă, deși om cu o cultură în totul deosebită de aceea a țăranului, a rămas tot în sânul poporului; ia parte la toate petrecerile și durerile sale,…
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, Vasile M., s-a ales cu dosar penal, după ce mașina pe care o conducea a fost oprită în trafic…
Un bărbat din comuna Udești și fiica sa minoră s-au răsturnat cu mașina, după ce primul a tras de volan, încercând să evite un câine apărut pe carosabil. Potrivit unui…
Polițiștii nu au reușit să-l identifice până în prezent pe individul care, la începutul lunii septembrie a.c., a sunat la 112 și a făcut sesizarea în urma căreia mai multe…
Șoferul unui Fiat urmărit de poliție și-a abandonat mașina și s-a făcut nevăzut, fugind printr-un lan de porumb, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Urmărirea s-a…
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Fălticeni, a murit, sâmbătă seară, după ce, în timp ce mergea pe trotuar, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat,…
O fetiță în vârstă de 7 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Potrivit poliției, accidentul s-a…
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a adormit la volan și s-a izbit cu mașina în gardul unui imobil de pe raza localității Pojorâta, informează Biroul de Presă…
Voleibaliștii echipei Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă începutul bun de campionat, după victoria din deplasarea de la Bacău, scor pe seturi 3-1, acesta fiind al treilea succes din tot atâtea…
Rapid CFR Suceava a fost din nou liderul Seriei I din Liga a III-a de fotbal doar pentru două zile și a trecut pe poziția secundă în clasament, după ce…
Echipa secundă de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava a înregistrat cea de-a doua înfrângere din acest sezon al Seriei Est din Divizia A, pe terenul formației HC Vaslui, scor…
Echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava și-a revenit repede după înfrângerea de la Călărași și a reușit sâmbătă să se impună pe teren propriu în fața unui adversar…
Sucevenii care s-au tratat acasă în luna august au consumat medicamente în valoare de 8.360.769,87 de lei, indică o statistică întocmită de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava și…
Cea de-a XLIII-a ediție a Festivalului național de poezie “Nicolae Labiș” și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă, la Mălini, la Casa memorială „Nicolae Labiș”. Juriul, format din criticii literari: Mircea Martin –…
Cea de-a doua ediție a Târgului „Produs în Bucovina” organizat la Iași, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a bucurat de succes atât în privința numărului de vizitatori, cât și a vânzărilor…
Reflexul evaluării din oficiu a celorlalți se naște dintr-un altul deja bine instalat, al supraevaluării de sine. O competență inconcurabilă, egolatru atribuită, ne îndreptățește adesea, cu suficiență, să emitem calificative…
Toyota conduce de ani buni în topul automobilelor hibride, supremația deținută de marca niponă în domeniul tehnologic fiind de altfel recunoscută de specialiști. Apariția modelului Prius, hibridul care astăzi are…
Skoda contează pe modele prietenoase cu mediul, un astfel de exemplar reușind să demonstreze că nu sunt necesare tehnologii sofisticate pentru ca mașinile să fie economice. Octavia GreenLine este vehiculul…
Citroën căută să impresioneze prin imaginație și varietate. Apariția DS4, al doilea exponet al gamei premium DS, consfințește în mod oficial intrarea inovativului brand în segmentul mult disputat al derivatelor…
Bugatti avansează spre noi segmente de piață în încercarea de a câștiga mai mulți clienți, dar și de mai multe beneficii pe partea de imagine. O limuzină sport era exact…
Tenul are nevoie de un plus de hidratare în sezonul rece, de aceea este important să îi oferi îngrijirea necesară folosind ingrediente naturale, bogate în vitamine și minerale. Site-ul beautyhill.com…
Chitaristul trupei Rolling Stones Ronnie Wood a licitat până la 13.000 de lire sterline pentru o cină cu actrița Scarlett Johansson, la gala Too Many Women, ce a avut loc…
Lindsay Lohan riscă un an de închisoare pentru că nu ar fi mers la ședințe de terapie, așa cum era prevăzut în sentința primită de actriță pentru furtul unui colier…
Oamenii care sunt susceptibili din punct de vedere genetic să dezvolte maladii cardiace pot scădea acest risc printr-un consum mare de fructe și legume crude, potrivit unui studiu publicat în…
Actrița americană Cameron Diaz și-a cumpărat o casă la Londra, în apropierea locuințelor prietenilor ei Gwyneth Paltrow, Stella McCartney și Jude Law, intenționând să își împartă de-acum timpul liber între…
Agricultura trebuie sprijinită de stat și în următorii ani pentru că poate atenua orice fel de criză care ar apărea la nivel național și internațional, a declarat duminică într-o conferință…
Un grup de parlamentari PSD, PDL, UNPR și de la minorități au depus trei proiecte de lege care vizează administrarea fondurilor naționale de pensii, de sănătate și de șomaj de…
Un băcăuan a fost condamnat, în Austria, la zece ani de detenție pentru 16 furturi, el fiind arestat de magistrații români, pentru a fi predat autorităților austriece. Bărbatul, urmărit internațional…
Secretarul de stat Silviu Bian, președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, Tribunalul București admițând, ieri, propunerea procurorilor anticorupție,…
Agenția de Plăți pentru Intervenție și Agricultură (APIA) a achitat în acest an către fermieri 723,5 milioane de euro, reprezentând 99,67% din plățile aferente anului 2010, a declarat duminică directorul…
Echipa feminină de spadă a României s-a calificat, ieri, în semifinale la Campionatele Mondiale de scrimă de la Catania, după ce a învins Polonia, cu scorul de 37-33, informează site-ul…
Delegația României la Campionatul Mondial de la Tokyo se va întoarce în țară fără vreo medalie, situație care s-a mai petrecut în istorie în urmă cu 30 de ani, la…
Realizatorul TV Șerban Huidu, care a provocat, duminică, la Timișul de Sus, un accident soldat cu moartea a două persoane, va rămâne la Spitalul Județean Brașov pentru investigații, urmând să…
Cele mai grave violențe înregistrate la Roma în ultimii ani, cu ocazia zilei mondiale a „indignaților” de sâmbătă, s-au soldat cu 135 de răniți, între care 105 polițiști, și au…
Echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava și-a revenit repede după înfrângerea de la Călărași și a reușit sâmbătă să se impună pe teren propriu în fața unui adversar…
Lidera femeilor democrat-liberale sucevene, Cătălina Culipei, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Organizației de Femei a PDL, în cadrul Convenției Naționale a OFPDL, care a avut loc la…
Un bărbat din comuna Udești și fiica sa minoră s-au răsturnat cu mașina, după ce primul a tras de volan, încercând să evite un câine apărut pe carosabil. Potrivit unui…