Un tânăr din comuna Brodina a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-au furat o macara forestieră de pe un autocamion aflat în proprietatea societății sale. Potrivit unui comunicat al…
Prim-vicepreședintele PDL Teodor Baconschi a declarat, marți, la RFI, că nu regretă deloc fraza în care a folosit formula „România care cerșește”, precizând că s-a referit la „electoratul asistat, care…
Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, începe în această săptămână monitorizarea cazurilor de viroze respiratorii și gripă din sezonul 2011 –…
Pensionarii vor da în judecată Guvernul la CEDO pentru încălcarea Legii pensiilor și amenință cu ample acțiuni de protest dacă vor fi impozitate pensiile, a anunțat, marți, președintele FNPR, Preda…
Comisia juridică a Senatului a respins, marți, inițiativa legislativă care prevede castrarea chimică a pedofililor condamnați pentru circumstanțe agravante de abuz sexual. Senatorii doin Comisia juridică au adoptat, în acest…
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a declarat marți, într-o conferință de presă, că vămile românești nu sunt „curățate” încă de angajații corupți și că, probabil, arestările…
Două treimi dintre apelurile la 112, în trimestrul III din 2011, au fost false, cele mai multe provenind din județele Harghita, Covasna și Mureș, iar mulți dintre autorii acestor telefoane…
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a transmis Guvernului o listă cu revendicări, susținând că, în caz că nu vor fi soluționate, sindicaliștii vor depune eforturi „pentru ca niciun…
Ministerul Sănătății recomandă populației că în perioada cu oscilații frecvente de temperatură să respecte regulile de igienă, sfaturile medicilor și să se vaccineze antigripal pentru a evita îmbolnăvirile de tipul…
Porțile subunităților de pompieri de pe raza județului vor fi deschise miercuri pentru vizitatori, între orele 10:00-14:00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, care are loc…
Ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Ialomițianu, a declarat, marți, că România va fi obligată, din cauza situației externe, să își modifice prognoza de creștere economică pentru anul viitor, dar și-a exprimat…
Rata șomajului înregistrat la sfârșitul lunii septembrie a fost de 4,89%, mai mare cu 0,02 puncte procentuale decât cea din luna august, numărul șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru…
Social-democrații suceveni i-au cerut prefectului Sorin Arcadie Popescu, printr-o scrisoare trimisă ieri, să le pună la dispoziție, în baza legii liberului acces la informațiile publice, lista cu persoanele care au…
În primul semestru al acestui an, în județul Suceava au fost înregistrate 22 de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, față de 19 înregistrate în perioada similară…
La Zilele Orașului Cernăuți, a fost vernisată sâmbătă, 8 octombrie, și expoziția de pictură “Artiștii – pentru Cernăuți”, aparținând unui număr de 20 de artiști plastici suceveni și din Regiunea…
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor “Întâlniri bucovinene”, cel mai important eveniment cultural organizat în comun de țările în care locuiesc bucovineni, s-a încheiat duminică, la Cernăuți.…
Medicii chirurgi din Fălticeni au efectuat în această dimineață o operație de protezare de șold, premieră pentru secția de chirurgie a Spitalului Municipal Fălticeni. Operația a durat o oră și…
Imaginea Spitalului Județean Suceava s-a îmbunătățit substanțial în ultima perioadă. La acest lucru au contribuit pereții proaspăt văruiți, faianța care a luat locul urmelor de faianță și gresia care a…
Un cetățean ucrainean s-a ales cu o pagubă însemnată, rămânând și fără autoturism, după ce a fost găsit în neregulă de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei…
Temele acasă sunt un subiect de veșnică actualitate. Ele sunt privite diferit de cadrele didactice, de părinți și de copii. Temele începutului de clasă întâi au menirea de a-l învăța…
„Patima beției” „După informațiuni positive culese în Bucovina, am aflat că mai multe sate, adâncite în patima beției, au fost vindecate pe deplin prin spornica lucrare a preoților, cari, adeseori,…
După ce săptămâna trecută trei minori în vârstă 15 ani, din comuna Șcheia, au furat două autoturisme Dacia de pe raza municipiului Suceava și au încercat să sustragă încă trei,…
Un bărbat din municipiul Suceava a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-au furat căruța și calul din grajdul gospodăriei pe care o are pe raza comunei Bogdănești. Gheorghe L.,…
Un tânăr din comuna Hânțești a ajuns la spital, după ce, susține el, a fost bătut într-o scară de bloc din Burdujeni de mai multe persoane. Agresiunea s-a petrecut duminică…
Elevii de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 1 din Suceava sunt invitați la Atelierul „Prologos”, locul unde se urmărește dezvoltarea personalității elevilor, punând accent pe îmbunătățirea competențelor de lectură,…
Elevii Eco Centrului Școlar Pentru Educație Incluzivă „Sf. Andrei” au organizat o activitate de ecologizare la nivelul orașului Gura Humorului și au declarat ziua de 5 octombrie „Ziua Verde”. Cu…
Al doilea tur de scrutin pentru desemnarea componenței Comisiei de Disciplină a Colegiului Județean al Medicilor (CJM) Suceava a început ieri și se va încheia mâine. „Am luat legătura cu…
Opt candidați s-au înscris la concursul de rezidențiat pe post din toamnă pentru ocuparea celor 13 posturi vacante de medici în spitalele din județ, a informat, ieri, purtătorul de cuvânt…
Un tânăr de 21 ani, din Fălticeni, a ajuns în weekend la Spitalul Județean de Urgență Suceava, după ce a inhalat aurolac și i s-a făcut rău. Adrian A. a…
Un bărbat în vârstă de 67 ani, din localitatea suceveană Slatina, a ajuns în weekend la Spitalul Județean de Urgență, după ce a căzut într-o râpă, de la o înălțime…
M-am săturat până-n gât de pițurcărelile selecționerului! Am senzația că ne crede proști de-a binelea! Ia uitați-vă ce declară după nenorocitul meci cu rezervele rezervelor Bielorusie: ”Din păcate, nu am…
Mi-am recitit ieri articolul din ziarul de sâmbătă, scris înaintea meciului cu Belarus. Spuneam acolo, în ultimele rânduri, despre apaticii lui Pițurcă și despre apariția de mârlănoi a selecționerului care,…
Scandalul dintre suceveanca Alina Alupoaei și liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, are și părți mai puțin cunoscute. De exemplu, deși pare incredibil, principalele site-uri ale partidului condus de „tribun” nu…
„Bancherul” din Rădăuți care este acuzat că a furat 200.000 de lei din conturile Băncii Transilvania și apoi a fugit cu amanta într-o vacanță în Poiana Brașov a scăpat destul…
Magistrații Curții de Apel Suceava s-au dovedit ceva mai indulgenți față de femeia care acum doi ani a născut și și-a abandonat fătul într-o toaletă a Spitalului Orășenesc Siret. Dacă…
Echipa de juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava s-a impus cu scorul de 3-0 (22, 13, 20), pe teren propriu, în fața formației CSS Botoșani, într-un meci contând…
Gruparea CSM Bucovina Suceava a suferit înfrângeri pe linie în prima etapă a Campionatului național de rugby în șapte, care a avut loc la Brașov, la sfârșitul săptămânii trecute. Formația…
Handbaliștii juniori I de la Liceul cu Program Sportiv Suceava au învins cu scorul de 34-27 pe terenul formației LPS Piatra Neamț și au punctaj maxim după disputarea a trei…
Prinși în flagrant în mijlocul unui iaz particular, cu o barcă pneumatică și cu plase de prins pește, doi bărbați și o femeie au încasat o corecție fizică pe care…
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost tăiat cu cuțitul în zona abdominală, agresiunea petrecându-se în sala de așteptate a Gării Burdujeni, sub privirile a numeroși călători…
Juriul Uniunii Scriitorilor din România (USR) – Filiala Iași, format din Mircea A. Diaconu – președinte, Adi Cristi, Constantin Dram, Emil Nicolae și Antonio Patraș, a stabilit, în ședința din…
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, revista „Bucovina literară”, în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, organizează mâine un eveniment cultural care să marcheze 70…
E.ON Gaz Distribuție avertizează că improvizațiile la instalații și manevrarea incorectă a aparatelor pe gaz pot ucide. Numai anul trecut, în zona de activitate a E.ON Gaz Distribuție, două persoane…
La Muzeul de Istorie din Suceava a avut loc ieri un eveniment emoționant, de comemorare a celor căzuți victime Holocaustului nazist. Sub genericul „Și ei au fost ca noi”, la…
Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că premierul României, Emil Boc, a dat dovadă de cinism atunci când a anunțat că pensionarii nu au fost afectați de criză,…
Sucevenii care nu vor să participe la recensământul populației și locuințelor pot fi sancționați cu amenzi de până la 1.000 de lei. Recensământul populației va avea loc în perioada 20…