„Înmormântat de viu” „La 2 Ianuarie 1892 a fost înmormântat în Burdujeni un Ovreu, care semena a fi mort. Cu doue oare mai târdiu a fost adus un al doilea…
Superofertă pe toată durata zilei de duminică, 22 ianuarie, pe pârtiile „Parc” și „Veverița” din municipiul Vatra Dornei, stațiunea de munte fiind printre cele 225 de stațiuni din toată lumea…
Judiciariștii Poliției municipiului Vatra Dornei au reușit performanța de a prinde hoțul, în cazul furtului unei sume semnificative de bani dintr-un imobil, fără ca păgubitul să fi reclamat fapta. Potrivit…
Bijuterii în valoare de 6.000 de lei au fost furate dintr-o casă din comuna Pojorâta, imobil al cărui proprietar este plecat din țară, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de…
Echipa masculină de volei cadeți (juniori II) a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătită de Vasile Moșuc, a început anul cu dreptul, câștigând fără probleme, pe teren propriu, în…
Chiar dacă nu au reînceput campionatul, 19 dintre sportivii echipelor sub 18 ani ale Liceului cu Program Sportiv Suceava și Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului au participat zilele trecute la…
Acum câțiva ani atrăgeam atenția, în această rubrică, asupra unei cărți care atunci abia „se cocea” și se pritocea. O am acum acum în față, elegant tipărită la Editura Academiei:…
Evenimentele din ultimele zile, deși desfășurate la distanță considerabilă de stadioane, au adus în prim plan imaginea unor tineri domni care, într-un elan specific vârstei, au dat dovadă de o…
Seara zilei de ieri a adus și primul miting de protest mai serios în Suceava. Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în zona Bisericii Catolice, situată vizavi de Prefectura Suceava…
Petrică Ariciuc, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, a fost premiat în weekend la nivel național. Decernarea premiilor oferite de Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism din Româna a avut loc…
Al doilea titlu consecutiv de campion mondial la karting, obținut anul trecut de Dionisios Marcu, un tânăr rădăuțean în vârstă de numai 13 ani, a fost răsplătit de federația de…
Gruparea de Liga a III-a Sporting Suceava și-a reluat ieri pregătirile pentru partea a doua a campionatului. De la reunirea lotului au absentat Mircea Negru, Ștefan Liutec și Sorin Dutciuc,…
Fotbaliștii Rapidului au susținut ieri primul antrenament din acest an pe stadionul Areni. Alături de vechii componenți ai lotului, sub comanda antrenorilor Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu s-au pregătit și…
O femeie în vârstă de 43 de ani și cele două fiice ale sale au fost rănite într-un accident provocat de un șofer care era în ușoară stare de ebrietate.…
Agresiune sexuală strigătoare la cer în comunitatea de romi din comuna Baia, acolo unde o fetiță în vârstă de patru ani a fost violată de către concubinul mamei sale. Violul…
Trei drumuri naționale care străbat Suceava se află în topul șoselelor pe care, anul trecut, s-au petrecut cele mai multe accidente grave. Conform analizei Serviciului de Poliție Rutieră Suceava privind…
Polițiștii au reușit să-i identifice pe indivizii care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au blocat DN 17, în zona Șcheia, și i-au atacat cu bâtele pe cinci tineri care…
Oameni încătușați de patimi și singurătate vin în fiecare seară la Centrul social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava, situat în incinta Parohiei „Sf. Vineri” din cartierul George…
Doar câteva zeci de suceveni s-au prezentat până în momentul de față la administrațiile financiare din județul Suceava pentru a solicita restituirea unui procent din taxa de poluare plătită conform…
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că social-democrații și liberalii sunt solidari cu românii care protestează pașnic în stradă împotriva modificării Legii Sănătății. Nechifor a…
La Câmpulung Moldovenesc a fost inaugurată, în cursul zilei de ieri, o nouă unitate SMURD, care va funcționa în cadrul Detașamentului de Pompieri din acest municipiu. Prezent la deschiderea noii…
După aproape o lună de la deschidere, patinoarul Areni, al Primăriei Suceava, își va schimba programul de funcționare. Odată cu terminarea vacanței elevilor, luciul de gheață al patinoarului Areni va…
Sucevenii care vor completa chestionarele pregătite de Primăria Suceava pentru consultarea publică în vederea adoptării unei strategii de gestionare a câinilor vagabonzi vor răspunde tot la trei întrebări, doar că…
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, vrea ca lista de priorități pentru reparațiile stradale de anul acesta să fie făcută ținându-se cont și de sugestiile primite de la populație, prin intermediul…
Acest miracol ne vorbește pe de o parte despre ce este credința adevărată și despre necredința și nerecunoștința unora, iar pe de altă parte ne invită să îi aducem mulțumire…
Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt și văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe…
Eleganța care învinge timpul, corsajele ample, rochiile cu trenă și silueta de sirenă au impresionat pe covorul roșu la gala Globurilor de Aur, duminică, la Los Angeles, multe dintre vedetele…
La gala Globurilor de Aur din 2012, Meryl Streep și George Clooney au fost premiați pentru interpretare, iar filmele „The Artist” și „The Descendants” au fost recompensate cu marile trofee…
Porsche va oferi publicului din întreaga lume o nouă generație de mașini sportive decapotabile. Micul Boxster va reveni într-o formulă complet nouă, pe parte de design și tehnologiile progresele fiind…
Mercedes nu și-a pus niciodată problema că ar putea renunța cândva la motoarele pe combustibili fosili. Înăsprirea normelor de poluare îi îndreptățește pe inginerii germani să ia în calcul lansarea…
Toyota este dedicată în totalitate hibridelor. Nimeni nu se poate mândri cu o gamă atât de diversă precum cea a japonezilor care anunță deja lansarea celui de al treilea model…
Seat își sporește treptat influența exercitată în sectorul mașinilor de oraș. Pe lângă versiunile obișnuite Ibiza hatchback în cinci uși și Ibiza Sportcoupe – trei uși, spaniolii propun și o…
Fragmentele desprinse din sonda spațială Phobos-Grunt, care s-a dezintegrat la reintrarea în atmosfera terestră, au căzut, duminică, în Oceanul Pacific, în jurul orei 17.45 GMT, a declarat un reprezentant al…
Un comentariu publicat luni pe blogul săptămânalului The Economist și intitulat „Bătălia de la București” prezintă protestele violente care au izbucnit în capitala României, precizând că dacă până în prezent…
Unul dintre suporterii dinamoviști care a participat la incidentele din Capitală de duminică seară, a declarat, ieri agenției MEDIAFAX, că grupurile de fani de la mai multe echipe au protestat…
PNL solicită demisia imediată a Guvernului Boc, considerând că Executivul s-a dovedit „incapabil” și „absent” în gestionarea protestelor și „vinovat” de cauzele și desfășurarea acestora, a declarat, luni, liderul liberal…
O femeie de 46 de ani, angajată a preparației de spălare a cărbunelui de la Coroiești-Vulcan, a ajuns, ieri, la spitalul din Petroșani în stare de șoc după ce a…
Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, i-a felicitat pe românii care au ieșit în stradă și susține că doar în acest mod „pot fi dați jos Chioru’ și tanti Nuți și…
Mai multe autovehicule ale MAI au fost avariate duminică, în timpul protestelor violente din Piața Universității, printre acestea 39 de autospeciale ale Jandarmeriei, cinci autovehicule ale poliției și o autospecială…
Cinci persoane au primit îngrijiri medicale în Piața Universității, două dintre acestea fiind transportate la Spitalul Universitar de Urgență, au anunțat, luni seară, reprezentanții Serviciului de Ambulanță și SMURD București.…
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, ieri, cu o parte dintre candidații la unul din posturile de consilier de stat la Președinție, pe care i-a anunțat că unul dintre criteriile de…
Datoriile CFR SA către bugetul consolidat și fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârșitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în…
Aproximativ 300 de persoane au protestat, ieri seară, în Piața Sfatului din Brașov, iar mai mulți manifestanți au adus fotografii cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Emil Boc, pe…
Ambasada SUA la București a precizat, ieri, la solicitarea agenției MEDIAFAX, că nu a emis nici o avertizare de călătorie după protestele din ultimele zile, dar pe site-ul misiunii există…
Acțiuni de protest au avut loc, aseară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală și în mai multe orașe din țară. Astfel, au avut loc proteste și la Cluj, Sibiu,…
Cei dintâi care au ieșit în stradă, au revenit și vor mai fi sunt anonimii decenți. Nu flămânzii, nu disperații, nu supărații cronic. În stradă își strigă furia oamenii răbdători.…
Coaliția guvernamentală a autorizat forțele de ordine să protejeze siguranța cetățeanului, considerând că violențele stradale sunt inacceptabile și de netolerat, singura soluție pașnică fiind dialogul, iar protestele în condițiile legii…
Președintele Băsescu s-a întâlnit, ieri, cu o parte dintre candidații la unul din posturile de consilier de stat la Președinție, unii susținând că le-a vorbit și despre protestele de stradă…